Începe Festivalul de Teatru Toma Caragiu. Oana Pellea, George Mihăiţă, Claudiu Bleonţ vor fi săptămâna viitoare la Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actori mari ai scenei româneşti, regizori talentaţi şi spectacole premiate promit o săptămână de neuitat la Ploieşti, unde în perioada 12-17 mai se desfăşoară a V-a ediţie a Festivalului de Teatru Toma Caragiu. Anul acesta se împlinesc 90 de ani de la naşterea lui Caragiu, care va fi omagiat, printre alţii, de Oana Pellea, George Mihăiţă şi Claudiu Bleonţ

După ce anul trecut şi-a conturat noua identitate, ca spaţiu de reflecţie asupra noilor poetici şi practici regizorale, Festivalul de Teatru Toma Caragiu face un pas în direcţia anticipată de programul-pilot „Noul val – chip de regizor”, prezentând la apropiata ediţie mai multe spectacole ale profesioniştilor afirmaţi în ultimele stagiuni. Sânziana Stoican, Mariana Camaraşan, Andreea şi Andrei Grosu, Horia Suru şi Dragoş Alexandru Musoiu se regăsesc, astfel, pe afi, alături de regizori familiari publicului ploieştean, precum Victor Ioan Frunză, Cristi Juncu şi Răzvan Mazilu.

În 2015, când se împlinesc 90 de ani de la naşterea lui Toma Caragiu, festivalul care îi poartă numele celebrează nu doar metamorfozele regiei, ci şi performanţa actorului. Pe cele două scene ale festivalului, sala teatrului din Ploieşti şi spaţiul inedit pus la dispoziţie de showroom BMW Ploieşti, publicul va avea ocazia să-i aplaude pe Oana Pellea, Gabriela Popescu, Felicia Filip, George Mihăiţă, Claudiu Bleonţ alături de nuclee de excepţionali tineri actori, consolidate pe scene independente şi în teatre de stat în jurul regizorilor invitaţi.

Festivalul se deschide marţi, 12 mai, cu o producţie nominalizată la mai multe categorii ale Premiilor UNITER din acest an: comedia „Mobilă şi durere“ de Teodor Mazilu, readusă în actualitate de Victor Ioan Frunză la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” din Bucureşti, şi se încheie duminică, 17 mai, cu cea mai recentă creaţie a regizorului Răzvan Mazilu, „În plină glorie!“ de Peter Quilter, producţie a Teatrului de Comedie.

Celelalte şase producţii selectate de criticul de teatru Andreea Dumitru reflectă diversitatea modalităţilor de lucru cu textul, cu actorul, cu spaţiul. „Spargerea“, după o proză de Răzvan Petrescu, proiectul care i-a oferit lui Dragoş Muşoiu şansa de a debuta anul acesta la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, este o comedie neagră admirabil condusă regizoral. „ActOrchestra“, un proiect „dirijat” de Horia Suru în cadrul programului 9G la TNB, este rezultatul unui exuberant proces de „creaţie colectivă”, iar duo-rile actoriceşti din „N(AUM“) şi „cont(r)ACTe“ de Mike Bartlett explorează zone cum nu se poate mai diferite: poezia suprarealistă transpusă scenic de Mariana Camaraşan la Teatrul Metropolis, cinismul fără margini al societăţii contemporane, radiografiat de Cristi Juncu la Teatrul ACT.

„Un tramvai numit dorinţă“ de Tennessee Williams, elogiata producţie camerală a regizorilor Andreea şi Andrei Grosu (UNTEATRU), nu este, în mod surprinzător, singurul spectacol din festival construit pe un text al celebrului dramaturg american. „Menajeria de sticlă“, montată de Sânziana Stoican, regizoare cunoscută deja pentru curajul cu care abordează autori de primă mărime, va fi prezentată în premieră sâmbătă, 16 mai, ca parte a programului Teatrului „Toma Caragiu” de promovare a tinerei generaţii. Scenografia îi aparţine lui Valentin Vârlan, iar din distribuţie fac parte Ionuţ Vişan, Florentina Năstase, Oxana Moravec, Cristian Popa.

În dorinţa de a forma un public nou, cât mai receptiv şi informat, festivalul a pregătit, la actuala ediţie, o secţiune pentru studenţi şi liceeni, „Artişti în dialog cu publicul tânăr“, moderată de regizorul Mihai Lungeanu. Pe 13 mai, la Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti, dansatorul, coregraful şi regizorul Răzvan Mazilu le va vorbi tinerilor despre „Metamorfozele artistului”, iar o zi mai târziu, actorul Claudiu Bleonţ va aborda o temă curajoasă, „Psihodrama cunoaşterii”.

Pe 16 mai, la Biblioteca Judeţeană „Nicolae Iorga”, Toma Caragiu va fi evocat prin audiţii ale emisiunilor dedicate marelui om de teatru, păstrate în fonoteca Teatrului Naţional Radiofonic, partener al Festivalului.

Programul complet al festivalului poate fi consultat pe site-ul teatrului Toma Caragiu.

Vă mai recomandăm

Actriţa Alexandra Fasolă: „Dacă nu sunt fericită nu am curajul să greşesc pe scenă“. Alexandra Fasolă (29 de ani) este nominalizată la categoria „Cea mai bună actriţă“, la Gala Premiilor UNITER, care va avea loc pe 25 mai la Teatrul Naţional, in Bucureşti, pentru rolul din spectacolul „Omul cel bun din Seciuan“,în regia lui Andrei Şerban.

"Spectacolul care a zguduit lumea", cu Akram Khan Company, la TNB. Celebra Akram Khan Company va susţine pe 8 şi 9 mai, începând cu orele 20, spectacolul Kaash, pe scena Sălii Mari a Teatrului Naţional Bucureşti. Este vorba despre noua versiune, care a avut premiera internaţionala anul trecut.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite