FOTO Amintiri din război: „Eram tânăr şi curajos, auzeam cum şuieră gloanţele pe lângă mine, dar am scăpat de fiecare dată“
0
Pentru Gheorghe Răucea, veteran de război din Prahova, al Doilea Război Mondial a fost o experienţă dramatică, despre care spune că „i-a consumat eul“, după ce a fost martor la moartea multor colegi şi comandanţi
Ziua de 23 august 1944, momentul întoarcerii armelor împotriva Germaniei şi alierea cu Uniunea Sovietică, l-a prins pe Gheorghe Răucea ca furier la Regimentul 30 Dorobanţi din Câmpulung Muscel.
Avea doar 16 ani şi jumătate, se ceruse voluntar în război şi era însărcinat cu lucrări de contabilitate, împărţirea corepondenţei şi diverse sarcini privind aprovizionarea cu mâncare şi cantonament.
Nu s-a împăcat nici acum cu deciziile din 23 august 1944. „Înţeleg că întoarcerea armelor împotriva Germaniei era un act de extremă urgenţă, dar nu aşa trebuia făcut. Convenţia de armistiţiu a fost încheiată abia peste 20 de zile, astfel că în această perioadă s-au consumat unele dintre cele mai mari atrocităţi din război. Sovieticii au continuat ca adversari pe terioriul României şi s-au dedat la jafuri, ucideri şi violuri. Nu o spun doar eu ci o dovedesc rapoartele întocmite atunci de jandarmerie“, este tranşant bărbatul.
S-a cerut voluntar în Cehoslovacia
„Chiar pe 23 august, comandantul din Câmpulung a dispus să-i dezarmăm pe cei 30 de soldaţi germani care se aflau în regimentul nostru pentru instrucţie, iar a doua zi am plecat spre zona de ocupaţie temporară a hortiştilor, în Braşov“, îşi aminteşte Gheorghe Răucea momentul în care războiul a început cu adevărat pentru el.
În Braşov, a participat la capturarea unui regiment german de artilerie, cu tot cu garnitura de tren folosită de aceştia pentru deplasare, dar a făcut cunoştinţă şi cu moartea.
„Pe 28 august am trăit una din experienţele care m-au marcat cel mai mult în război, moartea comandantului nostru. A fost încadrat de artileria germană şi a murit pe loc după ce i-au fost retezate ambele picioare. M-a afectat mult“, povesteşte bărbatul, acum în vârstă de 85 de ani.
S-a cerut să lupte pe frontul din Cehoslovacia, iar 9 mai 1945 îl prinde la Nove Mesto. „Mă ocupam cu alţi colegi de aprovizionarea unităţii cu alimente şi muniţie, duceam scrisorile, atât de aşteptate, de acasă, ne ocupam de recuperarea răniţilor şi a morţilor şi de întocmirea formalităţilor pentru cei decedaţi sau avansaţi. Au fost zile întregi în care alergam între locurile în care ne instalaserăm, cu gloanţele suierând în spate sau pe lângă urechi. Nu mi se părea nimic anormal, eram tânăr, entuziat şi curajos şi vroiam să fiu cât mai util. Spre deosebire de mulţi dintre ei, eu am avut noroc, nu am fost rănit şi nici nu am murit“, spune Gheorghe Răucea.
Foto
Gheorghe Răucea este un apărător neobosit al drepturilor veteranilor din postura de preşedinte al organizaţiei prahovene. FOTO: Dana Mihai gallery-link
2.000 de kilometri pe jos
O altă experienţă pe care nu o va uita niciodată este ordinul primit de regiment, pe 11 iunie, la încetarea ostilităţilor, să se întoarcă din Cehoslovacia, pe jos, până la unităţile de care aparţineau, adică până la Câmpulung.
„Era un ordin primit de la Armata Rusă şi decizia ne-a consumat, mai ales că vedeam cum trec pe lângă noi trenurile încărcate cu captură de război, unele nici pe jumătate şi în care ar fi fost loc destul pentru oameni“, spune fostul furier.
Aproximativ 2.000 de kilometri aveau în faţă şi au mers câte 60-70 kilometri pe zi, cu o haltă la 3 zile, pe ploaie şi soare. După 6 luni, pe 17 noiembrie, au ajuns la Piteşti. „Am fost şicanaţi tot timpul. La Budapesta, de exemplu, ruşii ne-au luat din cai şi ne-au ars coviltirele căruţelor pentru că spuneau că numai ţiganii procedează aşa. Am rămas, astfel, fără singurele locuri în care ne mai puteam adăposti de ploaie“, povesteşte veteranul.
„Războiul mi-a consumat din eul meu, am pierdut mulţi colegi şi comandanţi, atât pe fronturile din Vest cât şi din Est, nu a fost uşor“.
După terminarea războiului, Gheorghe Răucea a activat tot în Armată. Născut la Câmpulung se consideră, din 1962, prahovean „tolerat“ după ce s-a mutat aici cu munca şi familia. În 1978 s-a retras din Armată cu gradul de ofiţer.
Acum este general de brigadă (în retragere), şi preşedintele Asociaţiei de Veterani Prahova pe care o conduce cu mână de fier din 1990. A fost decorat cu Serviciul Credincios Virtute Militară.
Judeţul cu cei mai mulţi veterani
În urmă cu peste 20 de ani, în Prahova erau 30.000 de veterani şi văduve de război, cei mai mulţi din ţară, lucru explicabil prin faptul că Prahova a fost şi atunci un judeţ densitate mare a populaţiei, iar mulţi bărbaţi au luptat pe frontul celui de al Doilea Război Mondial.
În prezent, organizaţia din Prahova numără 6.951 de membri, dintre care 1.155 sunt veterani, 73 sunt văduve de război (le-au murit soţii pe front), iar 5.723 sunt văduve care s-au căsătorit cu veterani după război sau aceştia s-au întors în viaţă de pe front şi au decedat ulterior, din alte cauze.
Până în anul 2000, în Prahova au supravieţuit şi 7 veterani din Primul Război Mondial.
Se încarcă comentariile...
