Doi copii din Ploiești au furat camera de supraveghere a unei școli

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă Adevărul
Foto arhivă Adevărul

Nemulțumiți, probabil, de măsurile prea stricte din școli, doi copii din Ploiești s-au răzbunat pe o cameră video montată pe un perete exterior al unei unități de învățământ din oraș. Din păcate, la 12 ani, se „mândresc“, deja, cu dosar penal pentru furt calificat.

Polițiștii i-au identificat pe cei doi suspecți, D. Florian, de 14 ani şi D. Bogdan, de 12 ani, ambii din Ploieşti.

Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că aceştia au sustras camera video, apoi au  abandonat-o în parcul situat vizavi de şcoală.

Celor doi le-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a acestora.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite