A venit rezultatul pentru unul dintre cei doi ploieşteni izolaţi la Infecţioase. Cel de-al doilea rezultat întârzie
0
Rezultatul analizelor pentru unul dintre cei doi ploieşteni (tată şi fiu) suspecţi de COVID19 este negativ. Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Prahova, joi dimineaţă a venit rezultatul analizelor doar pentru bărbatul mai tânăr, iar primul test nu a confirmat prezenţa virusului.
Autorităţile judeţene au încă emoţii, pentru că până la ora 12.00 rezultatul analizelor pentru cel de-al doilea ploieştean suspect întârzie.
Reamintim că miercuri, 10 martie, doi ploieşteni, tată şi fiu, s-au prezentat la spital pentru a anunţa că au simptome specifice gripei şi, în plus, s-au întros recent din Roma. Cei doi au precizat că sunt în ţară de la finele lunii februarie, dar nu au alertatu autorităţile pentru că în momentul în care au părăsit Italia, capitala ţării nu era în zona de risc.
Preventiv, cei doi au fost izolaţi la Secţia de Boli Infecţioase, unde vor mai rămâne până la finalizarea investigaţiilor medicale.