VIDEO Adolescentele care au bătut şi batjocorit o fată de 14 ani din Piteşti au fost puse sub control judiciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adolescenta a fost umilită în mai multe rânduri  Sursă foto: ePitesti.ro
Adolescenta a fost umilită în mai multe rânduri  Sursă foto: ePitesti.ro

Două minore de 14 ani, respectiv 16 ani, ambele din Piteşti, cercetate  pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe au fost puse sub control judiciar. Victima, bătută şi umilită, este tot o adolescentă.

Poliţiştii din cadrul Secţiei 3 de Poliţie Piteşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 193 din Codul penal.

Este vorba despre cazul fetei de 14 ani din Piteşti, căreia două adolescente i-au turnat suc în cap, au pus-o să stea în genunchi, au scuipat-o şi au lovit-o.

"Cercetările au fost demarate din oficiu la data de 03 august, ca urmare a apariţiei în spatiul public a unor imagini privind două ipostaze în care o minoră a fost agresată. În urma activităţilor desfăşurate, au fost identificate şi audiate persoanele implicate. Din cercetări s-a stabilit că, la sfârşitul lunii iulie, o fată de 14 ani, ar fi fost agresată, în aceeaşi zi de două minore, de 14 ani, respectiv 16 ani, în timp ce se afla în locaţii diferite de pe raza municipiului Piteşti", precizează IPJ Argeş.

În urma administrării probatoriului, faţă de cele două minore care au săvârşit faptele, a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Niciunul dintre adolescenţii aflaţi de faţă n-a intervenit

Scenele umilitoare s-au petrecut de faţă cu alţi puşti, însă nimeni nu a intervenit.

În imagini se vede cum agresoarea se apropie de victimă şi o loveşte în zona feţei. Fata se dezechilibrează. Este înjurată şi scuipată şi i se spune că nu are ce să mai caute în cartierul Trivale.

Victima este apoi pălmuită de agresoare care îi porunceşte să stea în genunchi şi o scuipă, încurajată de alţi copii.

Un alt episod, cu aceeaşi victimă, dar  cu cealaltă agresoare a fost filmat în zona centrală a Piteştiului şi tot sub ochii altor adolescenţi. Agresoarea, aflată în spatele fetei, o trage puternic de păr şi o trânteşte pe spate de pe bancă.

În hohotele celorlalţi copii, minora este din nou obligată să îngenuncheze.În timp ce o ţine de păr, agresoarea o întreabă: „Îmi promiţi că nu mai faci?“. 

Iţi mai recomandăm să citeşti:

 VIDEO Adolescentă de 14 ani, umilită de alte fete: pusă în genunchi, scuipată, lovită şi înjurată

 Doi poliţişti şi un jandarm captivi într-o maşină de poliţie în flăcări au fost salvaţi de un elev, viitor coleg

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite