Romii care au şocat locuitorii unui oraş din Statele Unite, daţi afară pentru neplăta chiriilor: „Au lăsat datorii de peste 500.000 de dolari“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele 60 de familii de romi din România care au închiriat apartamente în oraşul american California n-au plătit chiriile sau utilităţile, au distrus locuinţele şi au fost daţi afară, lăsând datorii de 500.000 de dolari. Mai mulţi romi au fost daţi în judecată în Statele Unite.

60 de familii de romi din România au ajuns în oraşul american California (7.000 de locuitori) din statul Pennsylvania în luna mai şi în foarte scurt timp i-au şocat pe localnici cu obiceiurile lor. Localnicii au acuzat în numeroase rânduri că romii aruncă gunoi peste tot, îşi fac nevoile în public şi fură diverse lucruri din magazine.

Sutele de ţigani au ajuns în S.U.A. prin Mexic, declarând ulterior că au venit ca să scape de persecuţia din România. Au cerut azil politic, au fost preluaţi de Agenţia americană de Imigrări şi Vamă şi au fost eliberaţi în cadrul unui program guvernamental care oferă alternativa la detenţie – cei care cer azil politic pot să îşi închirieze locuinţe oriunde vor ei în SUA, până li se clarifică din punct de vedere legal statutul de refugiat în America.

locuinte tigani california 01

Conform omului de afaceri Wayne Cekola, cel care le-a închiriat o parte dintre locuinţe ţiganilor din România, pagubele se ridică la jumătate de milion de dolari. Împotriva ţiganilor au fost deschise mai multe procese. Wayne Cekola spune că cei mai mulţi dintre ţigani au plecat în Miami, Florida. Wayne Cekola are multe acuze, inclusiv una conform căreia într-o zi vreo 30 de ţigani au intrat cu forţa într-un apartament ce nu era închiriat, au dat petrecere acolo şi au lăsat prăpăd, spărgând inclusiv un geam. Tot el spune că ţiganii au închiriat multe SUV-uri din New York şi Florida nu au plătit niciun ban, furându-le practic.

Poliţia nu le-a făcut nimic după ce au intrat ilegal într-un apartament şi au dat petrecere acolo”

wayne cekola

După cum spune Wayne Cekola (foto), „am închiriat locuinţe la 10 familii de romi şi a trebuit să îi evacuez deoarece nu au plătit nici chiria nici utilităţile de când s-au mutat. Vito Dentino, cel care este managerul local în oraş, le-a închiriat şi el aproximativ 50 de locuinţe romilor. Cu toţii au fost evacuaţi. Romii semnaseră contract pe un an de zile, iar chiria pe o lună era de 650 de dolari. Dacă înmulţim valoarea chiriei cu 12 luni şi cu numărul de familii ajungem la 468.000 de dolari datorii, la care se adaugă şi daunele. Astfel că familiile de romi ne datorează peste 500.000 de dolari. Pe câteva le-am dat deja în judecată pentru recuperarea datoriilor. Respectivii romi cheltuiau mii de dolari la noi în oraş pe telefoane mobile, alcool şi jocuri de noroc, iar asta înseamnă că aveau şi bani de chirie”.

Wayne Cekola dă şi mai multe exemple legat de daunele produse de ţigani: „În această vară, într-o seară, au spart un geam de la unul dintre apartamentele mele ce nu era închiriat, au intrat acolo şi au făcut o petrecere. Erau vreo 30 de oameni când am chemat poliţia. Nici măcar o persoană nu a fost arestată sau măcar amendată... Au lăsat dezastru în apartament şi a trebuit să mă ocup să repar totul pe banii mei. Au creat multe probleme romii din România cât timp au stat la noi în oraş. Îşi făceau nevoile peste tot în oraş, furau din magazine şi de la diverse proprietăţi. La un moment dat, autorităţile din oraş au adus un rom care făcuse un film despre situaţia grea a romilor din România. Filmul era interesant, dar nu era adevărat şi în ceea ce priveşte zecile de familii din California, care aveau bani şi furau şi făceau multe rele”.

Ţiganii au înscris doar 2 copii la şcoală, în condiţiile în care învăţământul e gratuit”

Omul de afaceri Wayne Cekola a mai fost intrigat şi de alte lucruri privindu-i pe ţiganii români. „Au înscris doar 2 copii la şcoală, deşi veniseră cu zeci de copii şi deşi învăţământul în America e gratuit. Toţi rezidenţii din Pennsylvania trebuie să meargă la şcoală. Şi aş mai vrea să spun că mulţi dintre ţiganii români conduceau SUV-uri pe care le închiriaseră din Florida şi New York şi pe care practic le-au furat deoarece nu au plătit chiria maşinilor”, a declarat Wayne Cekola pentru Adevărul.

E un lucru trist legat de acei romi, şi anume faptul că erau mai mulţi copii de vârstă şcolară ce nu aveau niciun fel de educaţie”, spune Brad Whitman, director pentru programe privind educaţia imigranţilor în Pennsylvania.

dawne roberts california action 4 news pittsburgh

Dawne Roberts a fost de la bun început unul dintre cei mai revoltaţi locuitori din orăşelul California (7.000 de locuitori) legat de familiile de ţigani români şi ne-a confirmat că acestea nu au plătit chiriile pentru locuinţele închiriate, ca şi faptul că ţiganii români nu îşi duceau copiii la şcoală: „A fost o fată de 11 ani pe care au înscris-o la Şcoala din California, dar fata respectivă a mers la şcoală doar două zile. După aceea, a plecat cu familia la Chicago şi nu s-a mai întors. Mai era o fetiţă pe care o familie a înscris-o la grădiniţă, dar care a stat acolo doar câteva zile. Ţiganii români au lăsat multă mizerie în urmă. Din câte ştiu, cam toate familiile de ţigani din România au fost date afară din locuinţe pentru neplata chiriei”.

tigani imigranti california

Peste 1.200 dintre cei 7.000 de locuitori ai micului oraş din statul Pennsylvania au semnat vara trecută o petiţie în care protestau faţă de zecile de familii de ţigani care au veniseră din România şi despre care se plângeau că le fac vieţile un coşmar şi că nu respectă nicio lege.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite