Româncă stabilită în Austria, despre reducerea alocaţiilor copiilor cetăţenilor europeni: „Alocaţia ar trebui să susţină copiii care se dezvoltă în statul respectiv“

Carmen Constantin, soţul şi cei doi copii

Alocaţiile pentru copiii cetăţenilor europeni care lucrează în Austria au fost reduse, la de 1 ianuarie, la nivelul practicat în ţara de origine, în cazul în care copiii au rămas acasă, iar ministerele din România au criticat decizia. Am stat de vorbă legat de acest subiect cu o româncă stabilită cu familia în Austria.

Din august 2018, Carmen Constantin, o jurnalistă din Piteşti, s-a mutat în oraşul austriac Linz cu soţul (care este grafic designer şi machetează trei sferturi din ziarele din Argeş) şi cei doi copii.

Decizia privind reducerea alocaţiilor plătite de statul austriac cetăţenilor UE ai căror copii se află în statele de origine a fost adoptată de Parlamentul de la Viena la 24 octombrie 2018 şi a intrat în vigoare la începutul lui 2019.

”Alocaţia ar trebui să susţină copiii care se dezvoltă în statul respectiv. Fără a vrea să intru în conflict cu cei care vor fi afectaţi de asta, este o măsură a unui stat care nu consideră că se justifică cheltuiala. Alocaţiile se primesc în continuare pentru copiii care locuiesc în Austria. Ar mai fi de verificat cum procedează alte ţări din UE, ca să avem o părere comparativă. În principiu, mi se pare corectă măsura Austriei”, spune Carmen Constantin.

Legat de motivele plecării în Austria şi de alegerea oraşului Linz, Carmen Constantin (42 de ani), care a lucrat 17 ani în presa locală din Argeş, spune că ”noi am pus în plan principal trei criterii importante: şcolile, spitalele şi veniturile, în orice ordine. Ne-am contactat apoi toate cunoştinţele plecate în alte ţări şi ne-am informat după priorităţile noastre. Ajunseserăm într-un punct în care consideram că mai mult de atât nu putem face. Eu am trecut prin toate etapele ierarhice în presa locală scrisă şi audio-vizuală, în paralel am încercat 6 ani domeniul privat, investind în magazine alimentare şi un laborator de patiserie, iar soţul meu, ca grafic designer, machetează trei sferturi din ziarele din Argeş şi colaborează cu multe edituri şi agenţii de publicitate. Când faci toate astea şi nu reuşeşti să obţii confortul dorit, nu îţi rămâne decât să te reinventezi în zone unde alţii reuşesc cu mult mai puţin. Linz este doar un oraş care a corespuns criteriilor noastre”.

După ce a ajuns în Austria în august 2018, Carmen şi soţul său Mihai s-au ocupat în primele două luni de integrarea celor doi copii şi de abia apoi au început să îşi caute de lucru. În prezent, Carmen lucrează pentru lanţul de supermarketuri Billa, iar Mihai şi-a păstrat toate colaborările din România, în timp ce în Austria are deocamdată câteva mici colaborări.

”Cel mai mult contează pentru profesori starea de confort a copiilor”

Carmen Constantin spune că până acum cel mai mare câştig de când s-a mutat în Austria cu familia este şcoala din Linz la care au intrat cei doi copii, şcoală unde au constatat cele mai mari diferenţe faţă de România. ”Accentul este pus pe foarte mult studiu practic, metodele sunt complet diferite (metodele de calcul, spre exemplu, sau de scriere a literelor), lucru care i-a şi încurcat puţin pe băieţii mei. De asemenea, cel mai mult contează pentru profesori starea de confort a copiilor şi plăcerea cu care lucrează. De aceea, chiar în prima de zi de şcoală am fost atenţionaţi de faptul că toţi copiii au voie să greşească, iar părinţii nu trebuie să îi certe pentru teme sau pentru note şi să bage frica în ei. «Gestionarea pozitivă a greşelilor: copiii au voie să facă greşeli şi nu trebuie să capete teamă, ci să devină motivaţi!», asta scria, printre altele, într-unul din biletele pe care le-am primit de la şcoală. De asemenea, am fost informaţi că nu putem învoi copiii mai mult de 4 zile pe an, altfel plătim amendă consistentă”, ne-a declarat Carmen Constantin.

Tot ca noutate, există o singură şedinţă cu părinţii la început de semestru, iar la finalul semestrului se organizează o şedinţă de 10 minute numai cu părintele şi copilul, cu o programare clară anunţată din timp. Asta oferă ocazia părinţilor să afle doar ei ceea ce este important despre copil, cu el de faţă, fără să îi intereseze evoluţia altora.

Mai trebuie precizat că cei doi copii ai soţilor Constantin sunt zilnic ajutaţi cu o oră de limbă germană în şcoala din Linz, în timpul orelor, ca parte din programele lor de integrare, gratuit.

Întâlnire cu primarul din Linz la doar trei luni după mutare

O altă surpriză plăcută pentru Carmen Constantin şi familia sa a fost aceea că la nici trei luni după ce au devenit locuitori ai Linzului (al treilea oraş din Austria, are peste 200.000 de locuitori), au fost invitaţi la o întâlnire de bun-venit cu primarul oraşului, care le-a prezentat instituţiile primăriei şi proiectele imediate. ”Ne-a surprins, evident, că nu suntem obişnuiţi cu atenţia autorităţilor asupra oamenilor de la care nu au niciun interes. Am fost surprinşi că astfel de invitaţii sunt un obicei în programul primarului din Linz, că omul acesta şi-a rupt 2-3 ore şi a prezentat nou-veniţilor oraşul şi proiectele apropiate. Această invitaţie nu a fost doar pentru noi, ci pentru toţi cei care au devenit recent locuitori ai Linzului şi exista posibilitatea unui translator pentru cei care aveau nevoie la întâlnirea respectivă ”, spune Carmen Constantin.

Legat de ce a impresionat-o cel mai mult de când s-a mutat în Austria cu familia, Carmen Constantin ne-a declarat: ”Cel mai mult ne-a impresionat amabilitatea şi relaxarea oamenilor de aici. În România, cei mai mulţi sunt stresaţi şi crispaţi, mereu încordaţi şi preocupaţi, mereu nervoşi. Atitudinea lejeră şi calmă pe care o au locuitorii de aici a contrastat cel mai puternic cu modul nostru de a fi. Fiecare are problemele sale, însă felul degajat în care le privesc şi rezolvă ne-a cucerit. Eu cred că românii fac totul încordaţi pentru că sunt foarte mulţi factori externi care amplifică stresul, şi te confrunţi astfel cu o încărcătură care vine în lanţ de la altele. Aici, mi se spune des “fără stres”, iar principiul lor este “când se poate, se poate. Când nu se poate, nu se poate”. Deci, nu se dau peste cap şi nu îşi fac griji mai multe decât este cazul. La acest nivel de relaxare îmi doresc să ajungem şi noi”.