Rezultatele extraordinare obținute de un tânăr din Argeș la ciclocros. „Fără sprijinul familiei nu as fi reușit nimic”

0
Publicat:

Un tânăr din Argeș are o pasiune aparte pentru ciclism. A descoperit acest sport în urmă cu patru ani, iar de atunci a obținut rezultate extraordinare. A câștigat Cupa Națională a României la Ciclocros și a devenit vicecampion balcanic la categoria cadeți.

David a devenit vicecampion balcanic Foto: Arhivă personală
David a devenit vicecampion balcanic Foto: Arhivă personală

 Pentru David Fabian Motoran, în vârstă de 15 ani, din Ștefănești (Argeș), ciclismul nu este doar un mod de a-si petrece timpul liber, ci a devenit o rampă de lansare în domeniul sportiv. I-a plăcut dintotdeauna să meargă cu bicicleta și faptul că a reușit să se claseze pe podium, la prima competiție de ciclism la care a participat, l-a determinat să își dorească mai mult de la acest sport.

De bicicletă, la modul serios, m-am apucat acum 4 ani si jumătate, când am participat la un concurs în Pădurea Trivale, în orașul meu natal, în Pitești, concurs pe care l-am încheiat pe locul 2, fără nicio pregătire în prealabil, fără un echipament adecvat”, spune David. Iar de atunci a obținut o mulțime de premii.

A început anul 2024 în forță! Pe 20 ianuarie, David a câștigat Cupa Națională a României la Ciclocros sezonul 2023-2024, categoria cadeți, după ce în sezonul trecut s-a clasat pe locul secund. În aceeași zi a câștigat și titlul de vicecampion balcanic la ciclocros, tot la categoria cadeți.

Ciclocrosul este o disciplină de iarnă a ciclismului, care îmbină mersul pe bicicletă, dar şi alergarea pe lângă ea, pe un traseu offroad, presărat cu obstacole artificiale. „Este o disciplină de anduranță care îmi place foarte mult”, spune tânărul.

Pe 20 ianuarie 2024, la Vatra Dornei a avut loc prima ediţie a Campionatului Balcanic de Ciclocros. La start au fost prezenţi sportivi din cinci naţiuni balcanice: România, Albania, Serbia, Moldova şi Bulgaria. Românii au dominat prima ediţie din istorie a Campionatului Balcanic de Ciclocros, câştigând 11 medalii, dintre care cinci au fost de aur! Printre premianți a fost și argeșeanul David Motoran, care a devenit vicecampion balcanic.

A fost o onoare pentru mine să fiu convocat în Lotul Național al României și să reprezint România, la categoria mea de vârstă, la primul Campionat Balcanic de Ciclocros. Am concurat cu rideri din cinci țări balcanice, pe un traseu de poveste. Zăpada care s-a așternut cu o zi înainte de competiție a reprezentat factorul surpriză, dar și decorul ideal pentru acest gen de competiție. Am reușit să obțin un rezultat foarte bun pentru mine, ca o încununare a tuturor antrenamentelor efectuate în acest sezon”, spune tânărul argeșean, care este legitimat la clubul ACS Velox Enduro Racing – Velox Cycling Team Pitești.

Un sport costisitor

Ciclismul nu este un sport ușor, fiind și unul destul de costisitor.

Echipamentul (costum, pantofi, cască), piese de schimb care se uzează foarte repede, bicicletele (de MTB, de șosea), taxe pentru competiții, deplasări etc., totul este extrem de costisitor. Fără ajutorul unor sponsori este foarte greu să faci performanță. Cea mai mare susținere financiară o am din partea familiei mele, fără de care nu as fi reușit nimic. Familia îmi asigură resursele financiare necesare pentru a merge și în câteva cantonamente și în afara țării, pentru a participa la toate competițiile din țară, dar și pentru procurarea pieselor de schimb care sunt vitale pentru practicarea acestui sport”, precizează David Motoran.

Antrenament prin păduri, parcuri sau pe străzi

În plus, în Argeș, ca și în alte județe din țară, nu există locuri speciale de antrenament pentru cicliști, de aceea aceștia se antrenează individual, fiecare pe unde poate.

Din păcate, la noi în țară, ciclismul nu este un sport promovat și susținut ca alte sporturi.  Cicliștii se antrenează individual, după planuri stabilite de antrenori prin aplicații specifice, fiecare pe unde găsește un loc ideal pentru a-și desfășura antrenamentul (prin păduri, parcuri, șosele). Din păcate, pentru cicliști, șoselele din România reprezintă un loc destul de periculos, nefiind prevăzute cu piste de biciclete”, mărturiște David.

Cele mai multe antrenamente ale tânărului argeșean au loc în Pădurea Trivale din Pitești, fără a exista ceva special amenajat.

Durata și felul antrenamentelor sunt influențate de mai mulți factori. În plin sezon competițional, mă antrenez mai multe ore pe săptămână, iar în afara sezonului competițional, durata acestora este mai redusă”, mai adaugă tânărul sportiv.

David reușește să țină pasul atât cu școala, cât și cu competițiile sportive. Este elev, în clasa a IX-a, profilul matematică-informatică, intensiv engleză, la Colegiul Național „Alexandru Odobescu” din Pitești.

Visul lui David Motoran este să obțină titlul de campion național și pe cel balcanic la ciclocros.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite