O bătrână din Argeş a fost găsită moartă la marginea unei ape: „Era mereu pe uliţă, după un porc“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie în vârstă de 68 de ani din comuna argeşenă Slobozia a fost găsită, miercuri, fără suflare, pe malul pârâului Dâmbovnic. Bătrâna era cunoscută cu afecţiuni psihice.


Femeia locuia singură. Cei care o cunosc spun că bătrâna obişnuia să plece pe drum, fără să aibă o destinaţie precisă.

Era mereu pe uliţă, după un porc”, le-au declarat anchetatorilor vecinii bătrânei care spun că femeia obişnuia fie să-şi plimbe animalul, fie să-l caute prin sat. Nimeni nu o lua în serios. De marţi seara, când s-a repetat scenariul, femeia n-a mai fost văzută.

Azi, trupul neînsufleţit al bătrânei a fost găsit pe malul apei.

Potrivit Poliţiei, nu sunt suspuciuni că femeia ar fi fost ucisă sau că ar fi murit în urma înecului. Principala ipoteză este că decesul a survenit unei hipotermii.

„Corpul neînsufleţít a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, urmând să se stabilească exact cauzele decesului”, a declarat, pentru Jurnal de Argeş, Mădălin Zamfir, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş. 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite