Ninsoarea de vară a blocat patru turişti cehi în Făgăraş

Patru turişti din Cehia au vrut să facă un traseu în Făgăraş, dar au rămas blocaţi din cauza nămeţilor care au căzut, spre suprinderea tuturor, în acest weekend. Salvamontiştii argeşeni i-au salvat duminică pe turiştii care şi-au petrecut o noapte cu temperaturi de zero grade într-un cort de vară, de două persoane.
Patru turişti cehi au fost găsiţi, ieri, de salvamontişti la lacul Capra din Făgăraş, la o altitudine de 2300 de metri.
Aceştia au ajuns pe munte sâmbătă dimineaţa, echipaţi ca de vară, când zăpada care a căzut pentru prima dată în ultimii 20 de ani la final de iunie i-a luat prin surprindere.
Salvatorii argeşeni i-au coborât pe o coardă la refugiul de la Cota 2000, unde le-a fost oferit imediat ceai cald, turiştii fiind îngheţaţi şi foarte epuizaţi, după ce şi-au petrecut noaptea într-un cort de vară.
Ei vor rămâne până astăzi în compania salvamontiştilor, după care îşi vor continua traseul.




















































