Video Incendiu uriaș de pădure. S-a intervenit cu elicopterul Black Hawk și cu peste 100 de pompieri. O mănăstire a fost salvată din calea flăcărilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste o sută de pompieri și voluntari au acționat în prima zi de Paște pentru a stinge incendiul de pădure din Cetățeni, județul Argeș. Aproximativ 30 de hectare au fost afectate de flăcările care au izbucnit în urmă cu 72 de ore. 

UPDATE 21:15 Operațiunile de stingere efectuate cu cele 2 elicoptere Black Hawk s-au încheiat, fiind efectuate 50 de aruncări. În total, în cele 3 zile, elicopterele au folosit 240 tone de apă, echivalentul a 96 de aruncări. La fața locului, incendiul se manifestă mocnit.

În dimineața zilei de luni, 21 aprilie, se va face o recunoaștere a zonei, urmând ca acțiunea de stingere cu resurse terestre și aeriene să fie reluată.

Știrea inițială Potrivit pompierilor, suprafața afectată de incendiul uriaș de pădure este de aproximativ 30 de hectare. Intervin aproximativ o sută de persoane, pompieri, lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență și angajați ai Ocolului Silvic. Echipele au reușit să oprească flăcările care se îndreptau către o mănăstire. 

Pompierii de la ISU Argeș acționează cu 1 autospecială de stingere cu apă și spumă, 1 cisternă, 1 ambulanță SMURD, 1 punct de comandă mobil, 9 autospeciale de primă intervenție și comandă, 2 microbuze și 1 UTV, precizează ISU Argeș.

„În continuare, suntem la datorie. Ne-am mobilizat încă de la primele ore ale dimineții cu un efectiv numeros de persoane: ISU Argeș, IGAv, Direcția Silvica Argeș cu toate ocoalele Silvice, localnici, toți avem același obiectiv comun, respectiv stingerea incendiului. Înarmați cu materiale de primă intervenție, colegii noștri deja sunt pe crestele muntelui și acționează pentru lichidare. Pentru a-și arăta solidaritatea față de cei care în această zi de mare sărbătoare sunt la datorie, prefectul județului Argeș, Ioana Făcăleață, este alături de noi”, a transmis ISU Argeș.  

Pompierii intervin la incendiu din Iași FOTO: DSU
Pompierii intervin la incendiu din Iași FOTO: DSU

„Este vorba de mănăstirea Cetățuia și exista riscul ca focul să se extindă către aceasta. Din fericire, s-a reușit limitarea propagării. În acest moment, mănăstirea este în siguranță”, a spus colonelul Nicolae Alin Berevoescu. 

„În continuare, suntem la datorie. Ne-am mobilizat încă de la primele ore ale dimineții cu un efectiv numeros de persoane: ISU Argeș, IGAv, Direcția Silvica Argeș cu toate ocoalele Silvice, localnici, toți avem același obiectiv comun, respectiv stingerea incendiului. Înarmați cu materiale de primă intervenție, colegii noștri deja sunt pe crestele muntelui și acționează pentru lichidare. Pentru a-și arăta solidaritatea față de cei care în această zi de mare sărbătoare sunt la datorie, prefectul județului Argeș, Ioana Făcăleață, este alături de noi”, a transmis ISU Argeș.

Din primele date, incendiul pare să fi fost provocat de „o neglijență umană”. Pompierii analizează mai multe variante

„În acest moment avem mai multe ipoteze în lucru pe care le vom verifica și vom vedea cu exactitate de la ce anume a pornit incendiul. Cert este că din punct de vedere al condițiilor meteo sau al cauzelor naturale este destul de puțin probabil având în vedere locul de izbucnire și momentul izbucniri acestuia”, a declarat colonelul Nicolae Alin Berevoescu afirmând „cel mai probabil o neglijență umană” a declanșat incendiul. 

Mobilizare pentru stingerea focului FOTO: ISU Arges
Mobilizare pentru stingerea focului FOTO: ISU Arges

Pompierii au mai spus că oamenii au povestit că în zonă s-au auzit zgomote, posibil de la explozia unor petarde.

„S-au auzit și animite zgomote. Tocmai de aceea verificăm și posibilitatea existenței unor petarde în zonă”, a precizat șeful ISU Argeș.

Piteşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite