Incendiu la o policlinică din Argeş. Personalul medical şi pacienţii, evacuaţi VIDEO
0
Un incendiu a izbucnit luni la o policlinică din oraşul Costeşti, judeţul Argeş. Pompierii aflaţi la faţa locului spun că nu sunt victime.
UPDATE: Incendiul a fost lichidat.
"Elementele combustibile din componenţa acoperişului s-ar fi aprins de la flăcările sau scânteile unui incendiu produs la vegetaţia uscată din spatele construcţiei", explică ISU Argeş.
Intervenţia a durat aproximativ două ore.
UPDATE: Încă se lucrează pentru lichidarea focarelor nestinse de la nivelul acoperişului.
"Din informaţiile deţinute în acest moment, incendiul a afectat aproximativ 80 mp de acoperiş (asterială, izolaţie termică şi tablă), iar persoanele care s-au evacuat erau într-un cabinet stomatologic", precizează ISU Argeş.
A mai ars şi vegetaţia uscată aflată în spatele clădirii.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire.
Ştirea iniţială:
Personalul medical şi pacienţii s-au evacuat la timp.
"La incendiul de la policlinică din oraşul Costeşti au intervenit Secţia de Pompieri Costeşti cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat", precizează ISU Argeş.
Spre locul evenimentului se mai deplasează o autoscară şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă de la Detaşamentele Piteşti şi Bradu:
Incendiu la Policlinica din Costeşti
"Nu sunt victime, arde la nivelul acoperişului. Din primele informaţii, din interior s-au evacuat pe cont propriu 5 persoane, printre care şi 3 pacienţi", mai precizează ISU Argeş.
Incendiul e în curs de lichidare
Vă recomandăm să mai citiţi:
Eurovision România 2022. Andra Oproiu, artista de jazz crescută pe muzica Mădălinei Manole VIDEO