Impozite majorate de cinci ori pentru zeci de proprietari de terenuri neîngrijite din Pitești

0
Publicat:

Autoritățile din Pitești îi vor penaliza, din acest an, cu majorarea impozitelor cu 500%, pe proprietarii care își lasă în paragină terenurile sau clădirile. După ce se reface fațada clădirii și se curăță terenul, proprietarul va reveni la impozitarea normală.

Teren neîngrijit aflat aproape de centrul Piteștiului FOTO Denis Grigorescu
Teren neîngrijit aflat aproape de centrul Piteștiului FOTO Denis Grigorescu

Numai în această lună au fost identificați câteva zeci de proprietari ce nu și-au îngrijit terenurile de ani de zile. Iar în toate aceste cazuri li se vor majora impozitele cu 500% începând cu 1 ianuarie 2023. Este vorba de 23 de proprietari, printre care se numără și două companii private.

”Pentru terenurile și imobilele identificate ca fiind neîngrijite și pentru care nu se fac lucrări de remediere, majorarea de 500% se aplică pentru anul fiscal următor celui în care se adoptă această penalitate și se continuă și în anii următori, dacă proprietarul nu vine cu dovezi și nu notifică autoritatea că a respectat cerințele. În cazul în care se remediază terenul sau fațada clădirii, atunci se revine la impozitarea normală”, au declarat pentru „Adevărul” reprezentanții Primăriei Pitești.

Aproape 150 de terenuri neîngrijite

Începând cu luna ianuarie a acestui an, Comisia mixtă de control pentru identificarea clădirilor/terenurilor neîngrijite situate în Pitești, s-a deplasat în teren și a descoperit numeroase terenuri neîngrijite. Este vorba, în total, de nu mai puțin de 149 terenuri neîngrijite identificate până acum. Au fost emise somații în toate cazurile, iar 86 dintre proprietari și-au igienizat terenurile după ce au primit somații de la Primăria Pitești.

”Identificarea terenurilor neîngrijite va continua și în perioada următoare. Procedurile sunt foarte greoaie din pricina legislației și a drepturilor proprietarilor”, adaugă reprezentanții Primăriei Pitești.

Cele mai recente terenuri identificate și pentru care vor fi mărite impozitele cu 500% până ce acestea vor fi igienizate sunt pe un bulevard aflat la mai puțin de trei kilometri de centrul Piteștiului. Proprietarii acestora nu au avut vreo reacție până acum, deși au primit somații de la Primăria Pitești de mai multe luni. Cele două terenuri au în total aproape 3.000 de metri pătrați.

„Nu e normal să îți lași ditamai terenul plin de buruieni și gunoaie de ani de zile. Trebuia, la un moment dat, luată o măsură pentru toți proprietarii de terenuri care nu se ocupă de ele de mult timp”, consideră Mihai Grosu, care are o casă vizavi de unul dintre terenurile neîngrijite din Pitești.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite