VIDEO O româncă a câştigat titlul de Miss Badante 2018 în Italia. „Voiam să rup puţin monotonia“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În concursul de frumuseţe organizat pentru româncele care lucrează în domeniul asistenţei sociale din Italia s-au înscris 25 de participante cu vârste între 38 şi 70 de ani.

Anişoara Avăcăriţei (41 de ani), o femeie originară din oraşul Târgu Neamţ, a câştigat concursul Miss Badante & Colf 2018 din Italia, conform publicaţiei electronice Emigrantul.it. Cea de-a patra ediţie a evenimentului destinat româncelor care lucrează în domeniul asistenţei bătrânilor a avut loc duminică, 4 martie, la Palacavicchi din Roma cu ocazia Mărţişorului şi Zilei femeii.

Pe locul II s-a situat Florentina Hoitan, de 51 de ani, originară din Prahova şi stabilită de 14 ani în Italia, iar pe locul al III-lea s-a clasat Iustina Pătraşcu, din Bacău, de 47 de ani, din care ultimii 19 ani petrecuţi în Italia.

„Am hotărât să particip la Concurs după ce am văzut un anunţ pe Facebook, nu mă gândeam că o să câştig, voiam doar să mă simt bine, să rup puţin monotonia”, a declarat câştigătoarea pentru site-ul de stiri italiastiri.com.

Conform aceleiaşi surse, Anişoara Avăcăriţei a dedicat premiul celor doi copii ai ei, care studiază în România. De când a ajuns în Peninsulă, în urmă cu 11 ani, Miss Badante a lucrat pentru două familii, iar în ţară a lucrat în domeniul comerţului. 

„Pentru unii e greu, dar pentru mine e mai puţin greu, pentru că mă ataşez de bătrâni. Îţi trebuie răbdare şi dragoste să poţi face această meserie!” – Anişoara Avăcăriţei 

Câştigătoarea premiului I a primit cadou o vacanţă pe insula Ventotene, iar cea de pe locul II o excursie în Italia, ambele oferite de Pandataria Film. Premiantele au primit şi cosmetice oferite de organizatori.

Organizatoarele concursului, aflat la a IV-a ediţie au fost Elena Rodica Rotaru (Elena Rodica Rotaru Fashion), împreună cu Marilena Băcanu (Atelier de coafură), care au şi prezentat spectacolul.

În concurs s-au înscris 25 de participante, cu vârstele cuprinse între 38  şi 70 de ani. 

Festivitatea de premiere Miss Badante 2018 Italia sursa: italiastiri.com

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite