Testamentul răvăşitor al fetei de preot răpuse de cancer la doar 15 ani. „A plecat după ce ne-a pregătit pe fiecare“
0O adolescentă, fiica cea mare a unui preot din judeţul Bacău, a murit după ce a luptat în ultimii doi ani cu o boală cruntă.
Familia preotului Florin Stamate, de la Parohia Şesuri, comuna Măgireşti (Bacău) a avut joi, 3 octombrie, o zi sfâşietoare, după ce şi-a condus fiica, pe Teodora, pe ultimul drum. Copila, care s-a stins din viaţă duminică, la vârsta de 15 ani, a fost înmormântată departe de locul natal, în cimitirul mănăstirii Paltin, de la Petru Vodă (judeţul Neamţ), ctitorie a părintelui Iustin Pârvu, un lăcaş de maici unde adolescenta obişnuia să-şi petreacă vacanţele în ultimii ani.
Rudele şi prietenii care i-au fost alături şi au participat la slujba înmormântării, au fost impresionaţi de tragica poveste a Teodorei, cea mai mare din cei cinci copii (doi băieţi şi trei fete) ai familiei preotului Stamate.
În ultimii doi ani, Teodora s-a luptat cu o boală groaznică, o formă rară de cancer osos (Sarcom Ewing), dar în ultimele zile de viaţă a avut puterea de a-şi consola părinţii şi pe fraţii ei şi, în plus, le-a dat şi câteva sfaturi. Preotul Stamate a făcut cunoscută cumplita veste a morţii fetei sale duminică, 29 septembrie, chiar în ziua în care sora mai mică a Teodorei, Ilinca, împlinea două luni. În postarea sa, tatăl fetei a dezvăluit şi ultimele dorinţe exprimate pe patul de moarte de Teodora, una din ele fiind aceea de a fi înmormântată îmbrăcată în straie populare, aşa cum îi plăcea să le poarte cu diferite ocazii.
Ultimele dorinţe
„A plecat după ce ne-a pregătit pe fiecare dintre noi pentru acest moment. Cu doar câteva zile în urmă a împărţit toate lucrurile ei fiecărui frăţior în parte, apoi ne-a spus că dorinţa ei este să fie înmormântată în cimitirul mănăstirii de maici Paltin - Petru Vodă - Neamţ, acolo unde de câţiva ani mergea în vacanţă şi petrecea clipe înălţătoare alături de maici. Ne-a rugat să o îmbrăcăm în costum popular românesc. A dat fiecărui frăţior câte un sfat; ne-a întărit pe noi părinţii mulţumindu-ne pentru tot ce am făcut pentru ea şi cerându-şi iertare de la toţi“, a anunţat părintele îndurerat, într-o postare pe Facebook.
Florin Stamate a mai dezvăluit că Teodora a vrut să plece din această lume împăcată cu toată lumea, apreciind efortul celor care i-au fost alături în lupta inegală cu maladia ce o măcina. Din 2017, de când a primit cumplitul diagnostic, pentru Teodora au fost organizate campanii de strângere de fonduri la care au contribuit oameni simpli, agenţi economici, iar Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului a acordat familiei fetei un sprijin financiar de 50.000 lei.
„M-a întrebat cum va putea să mulţumească vreodată tuturor celor care au ajutat-o şi s-au rugat pentru ea…I-am zis că, făcând şi ea acelaşi lucru pentru toţi…Şi aşa… împăcata cu toţi, cu sine şi cu Dumnezeu în timpul slujbei sfântului Maslu după prima Evanghelie s-a stins în tăcere dăruindu-ne o ultimă lacrimă ce-i curgea din ochişor“, a mai scris tatăl adolescentei.
Teodora şi părinţii ei, Ecaterina şi Florin Stamate FOTO: Facebook
Vestea morţii Teodorei l-a impresionat şi pe Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, care i-a dedicat o poezie intitulată „Iartă-ne Teodora!“, înaltul prelat încercând să-i consoleze pe părinţii îndureraţi:
„De ce s-au întâmplat acestea, numai singur Dumnezeu ştie! A dorit să mai adauge un suflet curat în ceata celor ce, prin curăţie, au câştigat Împărăţia Sa. A dorit să o ferească de răutăţile acestei lumi nedrepte, pentru a se bucura de frumuseţea lumii celor drepţi…A dorit Domnul să o rupă de pe pământ pentru a o răsădi în Rai“.