Sindicalist Europol: „Ordinarii care ne conduc vor îngenunchia toată Poliţia Română“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Cănărău, în timpul unei acţiuni de protest FOTO Facebook
Ioan Cănărău, în timpul unei acţiuni de protest FOTO Facebook

Vicepreşedintele Europol a postat un mesaj în care îşi îndeamnă colegii să protesteze, altfel Poliţia Română va fi îngenunchiată de ordinari, cu referire la clasa politică

Ioan Cănărău, vicepreşedintele Sindicatului Europol, un lider extrem de vocal, care organizează şi participă la numeroase acţiuni de protest, are şi comentarii extrem de acide pe contul de socializare, în care îşi exprimă opinia despre unele aspecte din activitatea Poliţiei Române, una care-şi sărbătoreşte ziua pe 25 martie a fiecărui an.

Ultimul a fost postat ieri şi e în ton cu altele, spunând că dacă oamenii legii nu vor protesta, nu vor fi uniţi şi nu „sar la gâtul politicienilor“, dar numai cu arme democratice, Poliţia va fi îngenunchiată de „ordinari“, pentru că acesta este scopul lor, de a face din strctură una slabă şi vulnerabilă. 

De altfel, la finalul săptămânii trecute, sindicaliştii Europol au ales un mod inedit de a protesta: au mers în faţa sediului Ministerului Afacerilor Interne cu... „copii“ ale unor WC-uri rustice, primitive şi cu un banner pe care scria „Noi M.A.I.

contăm?“. Acţiunea a avut menirea de a atrage atenţia, din nou, asupra condiţiilor în care trebuie să-şi desfăşoare activitatea unii dintre poliţişti. 

Revenind la problema WC-urilor, în Neamţ, la fel ca mai în toată ţara, multe posturi de poliţie rurale, dacă au toalete proprii, acestea sunt nişte ruine şi nu întrunesc condiţii minime de igienă. Nici pe la oraş nu se stă prea bine, dovadă fiind nişte fotografiile cu toaleta de la parterul Poliţiei Roman. Protestul a mai vrut să atragă atenţia şi asupra dotării cadrelor, care lasă de dorit. 

„Stimaţi colegi! Eu am pensia în 7 buzunare, de peste un an. Sau pot spune că mă pot pensiona... ieri. Totuşi, nu stau cu mâna în sân deoarece îmi pasă şi nu mă pot împăca cu ideea că 27 de ani au trecut în van. Dacă nu protestam în aceste două luni era vai şi amar de noi! Am fi înregistrat deja foarte multe tăieri salariale. Las modestia la o parte de data asta şi mă (vă) întreb sincer... de unde naiba vine letargia asta în care se află poliţiştii?“. 

„Să le arătăm guWernanţilor de carton că suntem o forţă“ 

Aşa începe postarea publicată pe data de 23 martie 2021, pe Facebook, de Ioan Cănărău, agent principal şef la Poliţia Roman. Încearcă să afle şi nişte răspunsuri la starea de letargie. Din frică? N-ar

trebui, suntem poliţişti, totuşi. Din laşitate? Hmm... Din comoditate? Poate. Nepăsare? Păi cum rămâne cu viitorul?  Ne place să stăm pe loc, să rămânem închişi în situaţia de acum pentru multă vreme? Chiar ne-a luat somnul pe toţi? Continuă apoi ceva mai dur în comentariu:

„Dacă nu ne trezim acum vom trăi vremuri foarte grele! Dacă nu sărim la gâtul politicienilor cu armele legale pe care le avem la dispoziţie, ordinarii care ne conduc acum vor îngenunchia toată Poliţia Română. Asta îşi doresc. Suntem într-un moment de răscruce, când încă mai este timp să ne mobilizam, să ne unim forţele şi să salvam ce se mai poate salva. Nu e în joc doar viitorul nostru ci şi viitorul copiilor noştri. Dacă domnitorii noştri nu făceau ce-au făcut, vorbeam acum altă limbă. Nu cred că exagerez când fac astfel de comparaţii. Mai târziu va fi mult prea târziu!“. 

Consideră că nu e un efort supraomenesc ca poliţiştii să participe la proteste, ci o pornire care ar trebui să vină din suflet, cu raţiune şi devotament pentru ţară. Asta pentru că oamenii legii nu au jurat să fie sclavii unor politicieni trădători de neam. Mesajul de pe contul de socializare se încheie şi cu un îndemn la luptăsindicală: 

„De aceea vin şi zic haideţi la luptă dreaptă, stimaţi colegi POLIŢIŞTI! Să le arătăm guWernanţilor de carton că suntem o forţă şi ne putem hotărî singuri destinul. În faţa drapelului am jurat altceva, nu să ne lăsăm batjocoriţi. Ziua Poliţiei Române e a poliţiei noastre, a românilor, nu a infractorilor care ne conduc, trebuie sărbatorită în stradă, protestând în faţa sediului Ministerului Afacerilor Interne“. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Şantaj sexual cu repetiţie, făcut de un tânăr de 19 ani. O adolescentă şi o femeie, victime ale escrocului

Medic în bomba Covid: „O paranghelie, ţinută pe şest de crocodili locali, a fost fitilul care a detonat totul în zonă“

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite