Plonjon fatal cu maşina, de pe un pod. Balustrada metalică de protecţie a fost spulberată

0
0
Căderea de la înîlţime a provocat decesul şoferului FOTO ISU Neamţ
Căderea de la înîlţime a provocat decesul şoferului FOTO ISU Neamţ

Un accident de circulaţie s-a soldat cu decesul unei persoane şi rănirea altor două, după ce şoferul unei maşini a pierdut controlul direcţiei pe un pod, căzând în albia unui râu

Acest sfârşit de săptămână a fost nefast pe drumurile din Neamţ, petrecându-se câteva accidente care s-au soldat cu decesul unei persoane, rănirea altora, printre victime fiind şi trei copii. 

Cel mai grav dintre ele a avut loc în după-amiza zilei de sâmbătă, 4 iunie 2022. Cadrele Poliţiei Roman au fost sesizate despre producerea unui eveniment rutier, în localitatea Bârjoveni, comuna Secuieni. 

„În timp ce un bărbat, de 54 de ani, din Roman, conducea un autoturism pe un drum comunal, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei, moment în care a părăsit partea carosabilă, a rupt balustrada unui pod şi s-a răsturnat. A rezultat decesul conducătorului auto şi rănirea a doi pasageri, de 59, respectiv 64 de ani“, a transmis Poliţia Neamţ. 

În alte două nedorite incidente, victime au fost tot atâţia copii. În jurul orei 18.40, poliţiştii au fost solicitaţi în comuna Dumbrava Roşie. O fetiţă de 8 ani a sufert leziuni după ce a fost acroşată de un autoturism condus de un bărbat de 78 de ani. Apoi, la ora 19.49, la Petricani, un şofer de 43 de ani a accidentat un copil de 5 ani, care a traversat strda printr-un loc nepermis. 

În noaptea de 3/4 iunie, o tamponare violentă s-a petrecut pe Drumul Naţional 17 B, între Borca şi Poiana Teiului. Implicaţi au fost doi şoferi, de 21, respectiv 42 de ani, coliziunea datorându-se pătruderii pe contrasens. Ambii conducători auto au fost răniţi, la fel şi două pasagere, de 14, respectiv 46 de ani. Şoferii au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

În toiul nopţii, furtuni violente, torenţi revărsaţi, trăsnete şi fulgere. Necazuri provocate de ape în Neamţ

Urşii flămânzi încep iar să bage spaima în satele de munte. Noi atacuri în Neamţ

Mai multe - Piatra Neamţ

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite