O alunecare de teren s-a activat în Neamţ şi este posibilă instituirea stării de alertă

0
Publicat:

O alunecare de teren s-a activat în Neamţ şi este posibilă instituirea stării de alertă, afectat fiind un drum din comuna Borleşti. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a decis întocmirea unei expertize.

Alunecarea de teren afectează un drum FOTO Arhiva Adevărul
Alunecarea de teren afectează un drum FOTO Arhiva Adevărul

Membrii CJSU s-au întrunit la finalul săptămânii trecute, în cadrul şedinţei fiind adoptate patru hotărâri ce vizează remedierea unor situaţii care necesită intervenţii de urgenţă. Una dintre ele vizează o alunecare de teren din satul Şovoaia, comuna Borleşti, care afectează un drum pe o distanţă de circa 100 de metri.

A fost decisă monitorizarea evoluţiei alunecărilor de teren, pregătirea documentelor necesare în caz de instituire a stării de alertă, precum şi revederea şi actualizarea planului de analiză a riscurilor, a planurilor de evacuare în situaţii de urgenţă şi de apărare în cazul producerii unei situaţii neprevăzute generate de mişcarea pământului.

„Se va executa o expertiză hidrogeologică, în vederea identificării unor soluţii de intervenţie pentru punerea în siguranţă, în regim de urgenţă, a locului afectat. Dacă va fi necesar, se va stabili restricţionarea accesului auto, cu excepţia riveranilor, pentru care se introduc restricţii de viteză şi tonaj“, se arată într-un comunicat al Prefecturii Neamţ.

Probleme sunt şi pe Drumul Judeţean 157C, care face legătura între localităţile Alexandru cel Bun şi Bisericani, acolo unde se află un mare sanatoriu pentru tratarea bolnavilor de TBC. CJ Neamţ trebuie să urgenteze finalizarea unei expertize geotehnice care cuprinde zona drumului şi cea versanţilor din amonte şi aval.

„Acum, că au fost emise hotărârile, aştept ca fiecare dintre responsabili să îşi facă treaba şi să nu fie nimeni pus în vreo situaţie limită! Urmăresc cu atenţie modul în care fiecare instituţie îşi va onora sarcinile şi vreau ca nimic să nu ne ia pe nepregătite!“, a declarat prefectul Adrian Niţă, preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Piatra Neamţ

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite