Neamţ: PORTRET/ Elias Debs, a creat primul site „made in Piatra“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ideea i-a venit după ce a navigat în lumea virtuală şi n-a găsit nicio pagină web cu promovarea evenimentelor din oraşul de la poalele Pietricicăi.

Elev în clasa a XI a Colegiului de Informatică, Elias Debs este un internaut împătimit. Aşa a descoperit, în urmă cu un an, că oraşul de la poalele Pietricicăi n-are un site propriu de promovare a ceea ce se întţmplă în oraş,

Astfel, i-a venit ideea să creeze ceva serios, util şi care să prezinte interes pentru pietreni. Iniţial şi-a creat un blog personal, unde insera şi informaţii despre evenimentele din oraş, însă a considerat că trebuie să facă ceva profesional.

Reporter de nevoie

„Vara trecută am fost în Siria, în vacanţă. Cum ziua mea este în august, am primit cadou o sumă de bani şi vroiam să-mi cumpăr un telefon mobil. M-am răzgândit şi m-am hotărât să investesc banii într-un domeniu pe internet. Am dat puţin mai mult de 100 de euro, iar restul banilor i-am investit în interfaţa site-ului“, povesteşte Elias Debs. După ce a făcut primul pas şi şi-a creat site-ul, Elias s-a transformat în reporter amator pentru a culege ştiri pentru site.

„La început a fost cam greu. Eram singur şi nimeni nu ştia de mine. Alergam prin oraş cu aparatul de fotografiat după mine. Când vedeam un afiş, îl pozam şi după aia scriam pe site“, a spus adolescentul. În acel moment a înţeles că trebuie să se promoveze pentru a se bucura de succes, aşa că a început cu cea mai simplă metodă, reclama între prieteni. „Am făcut un concurs la care am oferit ca premiu cinci invitaţii la un bal al bobocilor. Amicii mei trebuiau să îşi pună status pe messenger cu link-ul la pagină şi aşa am reuşit să promovăm site-ul“, explică Elias.

Succesul a venit treptat, pe măsură ce internauţii şi-au făcut un obicei din a accesa site-ul de promovare a oraşului. Mai mult decât atât, Elias a reuşit să-şi facă şi o echipă, formată din şapte prieteni, şi se bucură şi de sprijinul mamei şi al surorii sale.

„Acum, oamenii au început să mă anunţe de evenimentele care au loc în oraş, iar prietenii mei mă ajută la fotografiat şi la scris pe site. Mama vine şi ea cu idei, iar sora  îmi mai corectează textele“, a spus adolescentul.

„Calitatea evenimentelor lasă de dorit“

Singurul său regret este că în oraş nu au loc prea multe evenimente, însă speră ca, odată cu transformarea urbei în oraş turistic, să se diversifice şi modalităţile de petrecere a timpului liber.

„O altă problemă ar fi că publicul începe să-şi piardă încrederea deoarece calitatea evenimentelor lasă încă de dorit, dar sper ca totul să se schimbe pe viitor“, a încheiat Elias Debs.

Profil

Născut. 6 august 1993, Bacău.
Studii: Clasa a XI-a la Colegiul Naţional de Informatică din Piatra Neamţ.
Familie: Are o soră mai mică.

Întrebări şi răspunsuri

Care crezi că e cea mai mare realizare a ta prin intermediul acestui site?
Eu am dat startul şi cred că asta contează cel mai mult. Acum au mai apărut site-uri de gen şi e mai bine când ştii că ai concurenţă. Cred că i-am ajutat şi pe cei care intră pe site şi citesc despre evenimentele pe care le descriem noi să-şi planifice timpul liber.

Ce îmbunătăţiri vrei să mai aduci paginii de internet?
Acum am primit o ofertă pentru a posta o reclamă pe site şi momentan analizez propunerea. Mi-aş dori să mă pot extinde şi în municipiul Roman şi, în timp, să reuşesc să-i conving pe organizatorii acestor evenimente să includă şi stand up comedy în variantele de distracţie din oraş.

Ce-i place
Elias este pasionat de sporturile de contact, motiv pentru care practică Ashihara. „Îmi place să merg la sală şi să mă antrenez pentru că aşa mă menţin în formă. Iarna îmi place foarte mult să schiez şi pot să spun că am învăţat tehnicile aici, pe pârtia de la noi, care e de nivel mediu“, a spus Elias Debs.

Ce nu-i place
Spune că în general nu e mofturos. „Nu-mi place fotbalul. Este un sport al cărui rost nu-l văd şi nu înţeleg de ce e toată lumea aşa de pasionată de el“, susţine Elias. Nu-i place să se certe cu sora lui, deşi se mai întâmplă uneori să aibă şi divergenţe.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite