Microbuz cu nouă persoane răsturnat în Cheile Bicazului. Unde se duceau acestea
0Un microbuz în care se aflau nouă persoane care calatoreau spre Anglia s-a răsturnat, joi noaptea, în Cheile Bicazului, în albia râului. Din fericire, nimeni nu a fost ranit
Mobilizare de forţe de intervenţie noaptea trecută, la ora 22.00, când Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a fost sesizat că un microbuz în care se aflau nouă persoane s-a răsturnat în râului ce străbate Cheile Bicazului.
Spre locul indicat au plecat mai multe echipaje de pompieri, cadrele de la descarcerare, autosanitare de la Serviciul de Ambulanţă şi poliţişti.
„Joi seara, 27 februarie, un microbuz cu mai multe persoane s-a răsturnat în Cheile Bicazului, accidentul fiind anunţat la ora 22.00, la numărul unic de urgenţă 112. Mai multe echipaje de ambulanţă, de pompieri şi voluntari de la
Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă Bicaz Chei au fost trimise la faţa locului“, a comunicat ISU Neamţ.
Până când forţele de intervenţie au ajuns la locul unde s-a petrecut nedoritul incident, toţi cei nouă
pasageri, care călătoreau spre Anglia, reuşiseră să iasă din microbuzul aflat în albia pârâului Bicaz.
Apoi, cadrele medicale aveau să constate că nici unul dintre călători nu au suferit leziuni grave, nefiind necesar transportul la o unitate spitalicească. A rămas doar spaima trasă în momentul prăbuşirii în albie, incident pe care nu-l vor uita prea repede.
„Pompierii au scos bagajele şi cu ajutorul unui utilaj pus la dispoziţie de Primăria Bicaz Chei a fost scos microbuzul din râul Bicaz. Nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale“, a mai trasmis ISU.
Cercetările efectuate de cadrele de la Serviciul Rutier al Poliţiei Neamţ au stabilit că accidentul s-a datorat poleiului de pe carosabil. În timp ce microbuzul urca drumul naţional din comuna menţionată, la un moment dat şoferul a pierdut controlul maşinii intrate în derapaj, plonjând de pe şosea în albie. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii urmau să stabilească dacă accidentul se datorează exclusiv şoferului, care nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi dacă cei de la Drumuri Naţionale, care întreţin şoseaua, împrăştiaseră material antiderapant, având în vedere poleiul. Dacă nu au făcut-o, este posibil să fie diaspusă o sancţiune contravenţională.