Lucian Micu, managerul Spitalului din Piatra Neamţ: Pacienţii au fost mutaţi de la etajul 3 la etajul 2 în spaţii deja amenajate, pe circuite aprobate de DSP

0
Publicat:
Ultima actualizare:
incendiu spital judetean neamt foto isu

Managerul Spitalului Judeţean Neamţ, Lucian Micu, a declarat duminică, la Digi24, că pacienţii mutaţi sâmbătă de la etajul 3 la etajul 2 al spitalului, în secţia ATI, au fost plasaţi în spaţii deja amenajate, care aveau acordul DSP din primăvară, cu circuite deja stabilite.

Lucian Micu a precizat că spaţiile în care s-au făcut lucrări, la etajul 2, nu au fost folosite şi nu sunt încă dotate cu aparatură. Managerul a mai precizat că o parte din pacienţii din cele două saloane ATI de la etajul doi se aflau acolo de mai mult timp şi doar câţiva au fost mutaţi de la etajul 3 în cursul zilei de sâmbătă, înainte de incendiu.

Reacţia lui Micu a venit după ce prefectul judeţului Neamţ a declarat că mutarea pacienţilor s-a făcut în spaţii care nu avea avizul DSP.

George Lazăr a declarat că mutarea secţiei de la un etaj la altul s-a făcut fără a avize şi fără informarea autorităţilor, lucru ce era obligatoriu, pentru că implica modificara structurii organizatorice a spitalului. Mai mult, potrivit prefectului, în saloanele unde a fost mutată secţia ATI COVID fuseseră făcute o serie de lucrări de către spital, în regie proprie, pentru a mări capacitatea de funcţionare.

„Secţia care a ars a fost mutată de la etajul 3 la etajul 2, fără să existe nici măcar notificare la DSP. Cu toate că era o modificare a structurii, nu s-a făcut adresa la DSP, era obligatoriu ca spitalul să facă acest lucru. [...] La etajul 2 s-au făcut în ultimele zile lucrări în regie proprie pentru a mari capacitatea secţiei de ATI, care până acum funcţiona la un etaj mai sus. E doar o teorie, o supoziţie, încă nu a fost confirmată, că această mutare nu a respectat cadrul legal şi nu au fost verificări din partea celor care aveau competenţă şi răspundeau tehnic pentru această modificare. Specialiştii de la ISU, parchetul, poliţiştii, criminalistii trebuie să stabilească date concrete în urmă anchetei. Acum sunt nişte date care se desprind din discuţiile avute cu cadrele medicale şi cei de la ISU. A fost un fel de «hei-rup» de a muta secţia de la etajul 3 la etajul 2, efectuând lucrări pe cont propriu. Spitalul a greşit că a făcut lucrările fără aprobare", a conchis prefectul, la Digi 24.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite