Jaf de 642.000 de euro la un magazin de bijuterii din Milano. Autorul a fost condamnat în Italia, dar sentinţa i-a fost redusă în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jaful la magazinul Franck Muller a avut loc în februarie 2013. FOTO: Monitorul de Neamt
Jaful la magazinul Franck Muller a avut loc în februarie 2013. FOTO: Monitorul de Neamt

Unul dintre făptaşi a fost trimis în România să ispăşească pedeapsa aplicată în Italia, iar o contestaţie la executare a avut efectul scontat.

Un individ de 34 de ani, din Piatra Neamţ, aflat în executarea unei pedepse privative de libertate de nouă ani şi jumătate de închisoare pentru un jaf săvârşit în Milano, a scăpat de circa un an de detenţie.

Flaviu Tăbăcaru a fost trimis de autorităţile italiene în ţara de origine să execute sentinţa, iar recent a depus pe rolul Curţii de Apel Bacău o contestaţie la executare şi a reuşit să scape de 331 de zile de detenţie.

„Deduce 331 zile, reprezentînd beneficiu de reducere pedeapsă (cumulul dintre 270 zile, eliberare anticipată şi 61 zile, despăgubiri daune), din pedeapsa rezultantă finală de 9 ani şi 6 luni închisoare, aplicată condamnatului Tăbăcaru Flaviu Alexandru prin sentinţa nr. 13206/2015, emisă la data de 09.12.2015, definitivă la 26.04.2016, de Tribunalul Ordinar Milano, recunoscută la solicitarea autorităţilor italiene prin sentinţa penală nr. 52/14.05.2019 a Curţii de Apel Bacău pronunţată în dosar nr. 265/32/2019“, conform instanţei băcăuane.

Tăbăcaru a ajuns într-o închisoare din România după ce italienii au cerut instanţei competente, Curtea de Apel Bacău, recunoaşterea hotărârii penale străine. 

Apoi, magistraţii au constatat că toate faptele pentru care a fost condamnat pietreanul, respectiv tâlhărie comisă  împreună cu mai multe persoane pentru care a primit sancţiunea cea mai mare, 8 ani de închisoare, port abuziv de arme, deţinere ilegală de arme şi provocare voluntară de leziuni corporale unor terţe persoane, au corespondent în legea penală română - infracţiunea de tâlhărie calificată.

Jaf cu cockteil-uri Molotov

„Dispune ca persoana condamnată Tăbăcaru Flaviu Alexandru să execute în România pedeapsa rezultantă de 9 ani şi 6 luni închisoare. Constată că persoana condamnată a început executarea pedepsei de 9 ani şi 6 luni închisoare la data de 5.02.2015, iar pedeapsa se consideră executată în data de 6.02.2024“, conform Curţii de Apel Bacău. 

Pentru prinderea infractorului a fost emis, la Tribunalul Milano, un mandat european de arestare, iar autorităţile străine au cerut acceptul magistraţilor români pentru demararea procedurilor judiciare (urmărire penală, judecarea şi condamnare), astfel că Tăbăcaru a răspuns în Italia pentru jaf. Anchetatorii italieni l-au acuzat pe nemţean de comiterea infracţiunilor de tâlhărie în formă agravată, deţinere şi port de arme, tot în formă agravată. 

Fapta a avut loc pe 15 februarie 2013, când împreună cu mai multe persoane, a intrat într-un magazin de bijuterii - Franck Muller, de unde au sustras 42 de ceasuri de lux şi bijuterii, paguba cifrându-se la 642.140 de euro. Se pare că Tăbăcaru a plănuit jaful. 

Imediat după ce au năvălit în spaţiul comercial, atacatorii l-au anihilat pe agentul de pazâ, doborându-l cu mai multe lovituri de baston. La fel a păţit un salariat şi un client, care s-a aflat în locul nepotrivit, într-un moment nepotrivit. Toţi au fost siliţi să se aşeze în genunchi, cu faţa la pământ, iar clientul a fost bătut cu bâta. 

Apoi, cu obiectele contondente pe care le aveau asupra lor, autorii au spart vitrinele şi au sustras bijuterii şi ceasuri. La plecare, ca să-şi acopere urmele şi pentru a crea panică, făptaşii au aruncat în faţa magazinului de lux două cockteil-uri Molotov, apoi au fugit în direcţii diferite.

Pe aceeaşi temă: 

Român decorat de comandantul Poliţiei din South Yorkshire. „Vă felicit pentru vitejia dumneavoastră!“

„Împăratul“, cel care ar fi ordonat uciderea tatălui fostului iubit al fiicei lui Adi Minune, dat în urmărire. Cum a fost comisă crima din Irlanda

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite