Înarmat până-n dinţi, un tânăr a vrut să petreacă într-un club de noapte din Neamţ. Arsenalul găsit în autoturism

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele două pistoale erau deţinute ilegal FOTO Poliţia Română
Cele două pistoale erau deţinute ilegal FOTO Poliţia Română

Un tânăr s-a ales cu două acuzaţii penale după ce a vrut să se distreze într-un club de noapte, cercetările stabilind că a încercat să intre în local înarmat

Intenţia unui tânăr de a se distra într-un club de noapte din oraşul Târgu Neamţ s-a sfârşit cum nu se poate mai prost, pe numele său fiind întocmit un dosar penal. Acesta a vrut să intre în incinta localului înarmat cu un pistol, cercetările ulterioare stabilind faptul că individul mai avea în maşină o altă armă şi un număr impresionant de cartuşe. 

Tânărul în vârstă de 26 de ani, de loc din comuna Petricani, pentru că nu era posesor legal de armă şi introdusese „arsenalul“ ilegal în ţară, este acuzat de săvârşirea a două infracţiuni. Incidentul s-a petrecut în ultima noapte a week-end-lui trecut (25-26 iunie), în jurul orei 02:00, poliţişti fiind sesizaţi de personalul de pază al clubului cu privire la faptul că o persoană era înarmată. 

„Poliţiştii au identificat persoana în cauză, care deţinea o armă. Totodată, în autoturismul acestuia poliţiştii au identificat încă o armă şi 159 de cartuşe“, conform unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ. În urma investigaţiilor efectuate de anchetatori, aceştia au stabilit faptul că cele două arme şi muniţia identificată au fost introduse în ţară, în urmă cu circa 3 luni. 

În cadrul dosarului penal întocmit se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Pe rolul Judecătorei Târgu Neamţ nu se menţionează vreo cerere de luare a unei măsuri preventive în cazul tânărului în culpă, cel mai probabil procurorul de caz hotărând plasarea sub control judiciar. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Salvamont, intervenţie în toiul nopţii pe cel mai greu traseu din Ceahlău. Greşeala unor turişti

Misiunea geniştilor la podul prăbuşit în Siret. Este cerută o expertiză pentru „calitatea în construcţii“

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite