Filierele hoţilor de limuzine din UE. Tot mai multe maşini de lux ajung în ţară, ultima pe listă fiind un Porsche
0Maşini de lux, fiecare în valoare de zeci de mii de euro, ajung pe diverse căi în România, ele fiind sustrase din state ale Uniunii Europene.
Într-un scurt interval de timp, poliţiştii din Neamţ au dat de urma unor maşini de lux, care figurau ca sustrase din diverse ţări europene, ele fiind descoperite în câteva localităţi ale judeţului. Cei la care au fost găsite mai multe limuzine nu par a fi autorii furturilor, ei fiind cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de tăinuire.
Două persoane aflate acum în această postură regretă „afacerea“, deoarece au cumpărat maşinile, probabil cu mult sub valoarea de piaţă, dar cum autovehiculele au fost puse sub sechestru, au rămas cu banii daţi, iar recuperarea sumei achitate este puţin probabil să se petreacă.
Un ultim caz cu un autoturism sustras din străinătate a ieşit la iveală în ultima zi a lunii trecute, când cadrele de la Serviciul de Investigaţii criminale din Neamţ au efectuat o percheziţie.
Descinderea la o adresă din oraşul Târgu Neamţ s-a soldat cu descoperirea unui Porsche, care figura ca fiind sustras dintr-o ţară a Uniunii Europene.
„Poliţiştii au descoperit şi ridicat, în vederea confiscării, un autoturism înmatriculat în Olanda, ce figura furat de pe teritoriul acesteia, din data de 20 aprilie a.c. Totodată, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe documente şi înscrisuri referitoare la autoturismul în cauză. Două persoane au fost conduse la sediul IPJ Neamţ, în vederea audierii. Faţă de acestea, poliţiştii continuă cercetările, pentru tăinuire“, a comunicat Poliţia Neamţ.
Tot în Neamţ, un alt caz ieşea la iveală spre sfârşitul lunii octombrie a acestui an. Într-o hală a unei firme din Bârgăoani au fost descoperite mai multe limuzine, care se aflau în diferite stadii de dezmembrare. Despre două dintre ele, un BMW şi un Audi, existau indicii că erau sustrase din Anglia şi Spania, valoarea lor fiind de circa 100.00 de euro.
Maşină descoperită în România, la o zi după furtul din Italia
Urmează ca ancheta să stabilească care este provenienţa celorlalte maşini. În incintă au fost descoperite şi nenumărate componente auto, iar ipoteza luată în calcul de anchetatori era că
maşinile, sustrase fiind, nu puteau fi comercializate, astfel că erau dezmembrate, iar piesele erau vândute la bucată. Poliţiştii au ridicat documente, reprezentând livrări de componente din ultimii
ani, iar două persoane au fost reţinute.
Autoturismul BMW fusese sustras din Marea Britanie FOTO Poliţia Română
Cu pagube însemnate s-au ales doi nemţeni, plus că s-au ales şi cu dosare penale după ce au fost, involuntar, protagoniştii unui incident petrecut într-un oraş de la graniţa României cu Ucraina, când cadrele Poliţiei de Frontieră Siret au descoperit şi au indisponibilizat două autoturisme căutate de autorităţile din Italia.
Nemţenii au avut şi oarece ghinion, ajungând în micuţul oraş sucevean pe data de 5 martie 2021, exact când poliţiştii de la structura menţionată menţionată desfăşurau o misiune din domeniul combaterii traficului internaţional cu autovehicule furate. Maşinile, în valoare de aproximativ 86.500 de lei, respectiv 91.200 lei, au fost indisponibilizate.
„În jurul orei 13.00, la ieşirea din Siret spre Suceava, colegii noştri au identificat două autoturisme aflate în incinta unei spălătorii auto, maşini despre care aveau suspiciuni ca prezintă nereguli. Cele două maşini, împreună cu şoferii acestora, au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret pentru verificări“, se arăta într-un comunicat al Poliţiei de Frontieră.
Anchetatorii au stabilit că unul dintre autoturisme, marca Toyota C-HR, figura ca fiind furată din Italia, o alertă în acest sens fiind emisă de autorităţile străine pe 4 martie. Este posibil ca nemţeanul să fi cumpărat limuzina, care a fost evaluată la circa 17.300 de euro, fără să ştie că era sustrasă.
Cel de-al doilea autoturism, un Mercedes Benz B, care ar costa aproximativ 18.200 de euro, era condus de către un bărbat, în vârstă de 30 de ani, tot din judeţul Neamţ şi în acest caz dovedindu-se că autovehiculul era în atenţia autorităţilor, fiind semnalată ca sustrasă din Italia. Şoferii celor două limuzine au fost puşi sub acuzare pentru tăinuire.
Vă mai recomandăm să citiţi:
Solidaritate admirabilă. Donare masivă de sânge pentru un fermier cu picioarele retezate într-un accident groaznic
Tragediile tulburătoare, în serie, petrecute într-o comună din Neamţ. Şapte copii au murit în doar patru luni