Cum a fost accidentat un motociclist ignorat de un şofer neatent. Accident cu două victime în Piatra Neamţ

0
Publicat:

Un accident cu două victime s-a petrecut pe o stradă din Piatra Neamţ, după ce o motocicletă a fost ignorată în trafic de şoferul unei maşini. A fost întocmit dosar pentru vătămare din culpă.

Accidentul s-a soldat cu victime FOTO Arhiva Adevărul
Accidentul s-a soldat cu victime FOTO Arhiva Adevărul

Nedoritul eveniment rutier s-a petrecut pe data de 11 august 2023, în jurul orei 15.30, două persoane, care se aflau pe vehiculul cu două roţi, având nevoie de îngrijiri medicale. Accidentul s-ar fi petrecut din cauza neatenţiei în conducere a unui şofer aflat la volanul unui autoturism şi a neacordării de proritate.

„În timp ce un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Piatra Neamţ, care conducea un autoturism pe strada Dărmăneşti, ar fi efectuat viraj la stânga spre strada Mihai Viteazul, intrând în coliziune cu o motocicletă condusă de un bărbat de 58 de ani, din Piatra Neamţ, ce se deplasa din sens opus“, a comunicat Poliţia Neamţ.

În urma accidentului a rezultat rănirea şoferului de 58 de ani şi a unei pasagere de pe motocicletă, în vârstă de 57 de ani. Ambii conducători de vehicule au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În acest caz, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Pe motocicletă, sub influența alcoolului

Implicat într-un accident, petrecut tot în Neamţ pe data de 10 august, în localitatea Dumbrava Roşie, a fost alt motociclist, dar vina îi aparţine acestuia, întrucât era sub influenţa alcoolului. În jurul orei 19.45, bărbatul de 39 de ani a vrut să facă o plimbare, dar avea să se dovedească faptul că ideea nu a fost tocmai cea mai înţeleaptă.

La foarte scurt timp după ce a executat manevrele de ieşire din curtea unei locuinţe, a pierdut controlul direcţiei de deplasare și a căzut pe carosabil, accidentându-se. Etilotestul a indicat o concentraţie de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat. Este cercetat pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat şi vătămare din culpă.

În dimineaţa zilei de 12 august, oamenii legii care supravegheau traficul au descoperit doi  În jurul orei 01.40, pe Drumul Naţional 12 C, la Bicazu Ardelean, un tânăr, de 23 de ani, a fost tras pe dreapta. Prezenta halenă şi era incoerent în vorbire, iar testul efectuat a indicat 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite