VIDEO Cristian Ghinea, ministrul Economiei: "Aşteptăm proiecte de la autorităţile locale"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Cristian Ghinea
Ministrul Cristian Ghinea

Ministrul Fondurilor Europene aşteaptă proiecte pentru termoficare de la autorităţile locale. Prezent la Oradea, ministrul Cristian Ghinea, a declarat că în ministerul pe care îl conduce există un deficit de capacitate de a scrie proiecte.

“Legat de actualul exerciţiu bugetar 2014-2020. Aşteptăm proiecte de la autorităţile locale pentru termoficare şi nu numai pentru termoficare. Şi pentru alte linii de finanţare, pentru că noi, ministerul Fondurilor Europene, am lansat ghiduri de finanţare pentru 13 miliarde de euro. Aceste miliarde potenţiale sunt acolo, aşteaptă proiecte şi din păcate avem noi, ca ţară, un deficit de expertiză, de capacitate de a scrie proiecte”, a declarat Cristian Ghinea. 

Ministrul a afirmat că 'Bucureştiul este mult în urmă cu scrierea acestui proiect'. 

“Eu, ca bucureştean, eu sunt cam invidios (pe Oradea- n.r.) pentru că Bucureştiul este mult în urmă cu scrierea acestui proiect şi eu, ca ministru, am mari emoţii că Bucureşti va reuşi să trimită proiectul până la începutul anului viitor şi există riscul să piardă aceşti bani,” a spus ministrul Fondurilor Europene. 

Cristian Ghinea a mai spus că directorul Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare, Cătălin Gheran, gestionează “al doilea program operaţional ca mărime din Uniunea Europeană”.

“Cătălin are pe mâini - şi o să rămână şi după ce nu voi mai fi eu ministru - POIM-ul, al doilea program operaţional ca mărime din Uniunea Europeană. Şi el face exact ce am vrut să facă acest minister, să nu mai stăm, pur şi simplu şi să spunem avem bani, veniţi să-i luaţi, ci să lucrăm împreună cu beneficiarii noştri majori, cu instituţiile statului, pentru a rafina aceste proiecte şi pentru a le aduce la maturitate,” a precizat ministrul.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite