TIME OUT: Orădenii sunt invitați să admire panorama orașului din Turnul Primăriei
0În sezonul estival orădeni pot profita de vremea frumoasă pentru a admira de la înălțime panorama orașului. Turnul primăriei Oradea a fost renovat și reintrodus în circuitul turistic al orașului. Construcția face parte dintr-un monument istoric, realizat în anii 1902-1903 de arhitectului Rimanoczy Kalman.
Renovarea turnului s-a realizat după schiţele arhitectului Ernest Pafka.
Lucrările au presupus punerea în valoare a scărilor vechi de peste o sută de ani și prelungirea lor cu trepte noi de acces, de la parter până la etajul al doilea. Totodată s-a reparat și mecanismul ceasului care la ore fixe îi încântă pe orădeni cu "Imnul lui Iancu". Lucrările au început în luna mai a anului 2010 și s-au finalizat în aprilie 2011. Investiţia se ridică la peste 40.000 de euro.
Atracție pentru cei mici
Vizitele în turn se pot face numai pe bază de programare și doar în grupuri de până la 15 persoane, c ghidaj de specialitate. "Momentan însoţirea vizitatorilor este asigurată de personalul primăriei, dar perioada imediat următoare va fi asigurat de un ghid", spune Mirela Macra, purtătorul de cuvânt al primăriei. De la inaugurare, turnul a atras ca un magnet orădenii, copiii fiind cei mai curioși dintre vizitatori. "Am urcat cu greu până aici dar orașul se vede foarte furmos de sus", spune Cătălin, unul dintre copii care admirat Oradea de la 45 de metri înălțime.
Pentru a spori atracția, în vârful turnul a fost amplasta și un telescop care funcționează cu monede de 50 de bani. În plus, pe parcurs, în interior se amenajează și un mic complex muzeal.
Taxa de intrare este de 5 lei pentru adulți și de 3 lei pentru copii. În schimb, nu se percepe taxă pentru fotografii și video.























































