PORTRET Orădeanul Adrian Roşca este campion național absolut la powerlifting
0Orădeanul este campion naţional absolut la powerlifting, la categoria cadeţi, la toate cele trei probe: genuflexiuni cu greutate, împins culcat şi îndreptări. Pe când avea 12 ani, Adrian era un copil plinuţ, care îşi dorea să slăbească.
Acest lucru l-a motivat să se apuce de sport şi, la
indicaţia părinţilor şi selectat de către cunoscutul luptător Alexandru
Lungu, a intrat într-o echipă de judo. „La început mi-a fost greu să mă obişnuiesc cu rutina şi cu programul. Asta s-a întâmplat însă până la primul concurs, când am luat prima medalie de aur, la o fază judeţeană”, a spus Adrian, care a prins atunci gustul succesului.
Din tată-n fiu
Se antrenează de cinci ori pe săptămână, câte două ore pe zi. La judo a trebuit să renunţe în urmă cu aproximativ un an, deşi apreciază foarte mult tehnica din acest sport şi lupta în sine. „Am avut o accidentare la umăr, din cauză că m-am antrenat cu un adversar mult mai greu decât mine”, a explicat tânărul sportiv. De fiare a început să tragă destul de devreme, la vârsta de 14 ani. „Tatăl meu a făcut culturism. Este o pasiune moştenită din tată-n fiu”, a spus Adrian. De atunci a strâns zeci de diplome şi cupe, care-i atestă dăruirea. „Sunt serios în tot ceea ce fac”, a adăugat Adrian. Acesta se pregăteşte acum pentru Campionatele Europene, care vor avea loc în luna iunie, unde speră să se claseze între primii trei sportivi din Europa. „Am fost selectat în lotul naţional al României de Powerlifting”, a mai spus Adrian cu mândrie. Visul său suprem este să ajungă la campionatul mondial de powerlifting.
Planuri de viitor
Alături de tatăl său, care îl antrenează, dar şi de alţi prieteni, Adrian şi-a propus să întemeieze un club de powerlifting la Oradea. Are deja în cap numele clubului. „Se va numi Team Stone”, a spus liceanul. În privinţa continuării studiilor, Adrian este sigur că vrea să se înscrie la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, la specializarea kinetoterapie. „Mama vrea să fac dreptul şi să ajung apoi ofiţer. Deocamdată eu ştiu sigur că vreau să fac sport, să devin antrenor”, a adăugat Adrian.
A început deja să se pregătească, ajutându-şi colegii la antrenamente, dându-le indicaţii, atunci când vede că aceştia au nevoie. Hotărât să promoveze acest sport relativ nou în România în rândul tinerilor orădeni, Adrian vrea să meargă prin şcoli, pentru a găsi tineri şi tinere care au înclinaţii spre ridicarea de greutăţi şi care au capacitatea de a face performanţă într-un sport care cere atât de multă disciplină şi rezistenţă.
Întrebări şi răspunsuri
Care sunt cele mai bune rezultate obţinute pânâ în prezent?
La Campionatul Naţional de la Alba Iulia, care a avut loc la începutul lunii februarie, la genuflexiuni am ridicat cel mai mult 220 de kilograme, la împins culcat maximum 120 de kilograme, iar la îndreptări, maximum 240 de kilograme.
Ai un regim alimentar restrictiv?
Acum mănânc de toate. Este important să consum vitamine, carne şi carbohidraţi. Dacă voi participa la concursuri de body-building, atunci va trebui să am grijă ce mănânc.
Cum te-ai descrie?
Pun baza pe sacrificiu, sunt foarte serios, ambiţios şi religios.
Ce-i place
Filmele sale preferate sunt cele de acţiune. Dintre acestea, l-au impresionat „Eroi de sacrifiu” şi „Machete”. „Îmi plac muzica electronică şi remixurile”, a spus Adrian. Acesta recunoaşte că ar mânca pizza în fiecare zi. „Îmi place să-i ajut pe cei din jur”, a mai spus liceanul.
Ce nu-i place
„Nu-mi place minciuna, oamenii perverşi, cei care vor să pară altceva decat ceea ce sunt, egoiştii”, enumeră Adrian. Deşi este un judoka, Adrian spune că nu-i face plăcere să se bată, decât pe tatami.
Profil
Născut. 24 februarie 1993, Oradea
Studii. Liceul Sportiv, clasa a XI-a, Judo
Familie. Singur la părinţi























































