Peste 122 de milioane au intrat la bugetul local din impozite şi taxe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Oradea a acordat tuturor cetăţenilor, care şi-au achitat integral impozitul pe proprietate în perioada cuprinsă între 1 ianuarie - 2 aprilie 2012 , bonificaţii în cuantum de 8% în cazul persoanelor fizice şi 5% în cazul persoanelor juridice.

Anul acesta, în intervalul 1 ianuarie - 2 aprilie 2012 şi-au achitat taxele şi impozitele 69.331 persoane fizice, dintre care 52.595 au beneficiat de bonificaţia de 8%, deoarece şi-au achitat integral impozitul pe proprietate. Valoarea totală a încasărilor a fost de peste 17.000.000 lei, din care valoarea bonificaţiilor a reprezentat 1.000.000 de lei.

În aceeaşi perioadă acestui an, 6.140 de persoane juridice şi-au achitat taxele şi impozitele locale, din care 2.871 au beneficiat de bonificaţia de 5%, deoarece şi-au achitat integral impozitul pe proprietate. Valoarea totală a încasărilor de la aceste persoane juridice a fost de 105.573.118 lei, din care valoarea bonificaţiilor a reprezentat 516.537  lei.

"Analizând situaţia încasărilor comparativ cu anul trecut, evidenţele fiscale ne arată că în perioada 1 ianuarie - 31 martie 2011 şi-au achitat taxele şi impozitele un număr de 67.260 persoane fizice, din care 50.374 au beneficiat de bonificaţia de 8% deoarece şi-au achitat integralimpozitul pe proprietate. Valoarea totală a încasărilor a fost de 16.716.304 lei, din care valoarea bonificaţiilor a reprezentat 937.672 lei", a precizat Mirela Macra, consilier în cadrul Biroului de Comunicare

Orădenii pot beneficia în continuare de facilitatea conferită prin Ordinul 259/2011, constând în  reducerea cu 25% din majorările de întârziere aferente obligaţiilor fiscale principale restante la 31.08.2011, dacă obligaţiile principale şi cota de 75% din majorările de întârziere calculate până la data plăţii sunt stinse prin plată sau compensare până la data de 30 iunie 2012.

Oradea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite