Organizația Cercetașii Românei, filiala Oradea, se pregătește pentru Festivalul Luminii
0Peste nouă mii de gulguțe vor lumina Parcul 1 Decembrie la sfârșitul săptămânii viitoare. Festivalul luminii este o invitație spre liniște ș calm pe care cercetașii o lansează tuturor orădenilor care vor să uite o clipă de stresul cotidian.
"Redescoperă frumusețea lucrurilor mărunte" este tema evenimentului denumit, în mod simbolic, "Festivalul Luminii". Așa cum explică organizatori, scopul festivalului este de a redescoperi valori spirituale uitate în agitația contemporană, și de a le prezenta într-o formă care să aibă impact asupra comunității. Cei peste 800 de participanți la eveniment vor beneficia de o gamă largă de activități, printre care se pot regăsi: muzică, fotografie, desen, artă teatrală,dans si magie. În intervalul orar 19.00-23.00 se vor stinge luminile in parc iar in acel moment vor fi aprinse 10.000 de gulgute ( lumânări îmbrăcate în suporturi de hârtie).