Mitingul intelectualilor orădeni, primul protest autorizat de la Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avocatul orădean Petru Trif organizează astăzi, de la orele 14.00, un protest anti-guvernare, în faţa Prefecturii Bihor. Acesta a făcut apel către orădenii care vor să protesteze, însă se tem de amenzi, organizând primul protest autorizat.

Potrivit avocatului, la protestul de astăzi sunt aşteptaţi în special intelectualii care s-au săturat de actualul regim, printre care jurişti, medici, profesori, avocaţi, poliţişti. Petru Trif a spus că a luat iniţiativă fiindcă a constatat exasperarea oamenilor şi lipsa de respect a instituţiilor statului. „Oriunde te duci eşti pasat, persiflat şi ignorat. Te trezeşti că apar legi care te privesc, despre care nu ştiai, dar care au fost asumate de Guvern peste noapte", a spus Petru Trif.

Puţini, dar de calitate

Având în vedere experienţa sa în materie de proteste, la ultimul, din 2010 - organizat în semn de solidaritate cu învățătoarea Cristiana Anghel din Caracal, care se afla în greva foamei - numărul protestatarilor fiind extrem de mic, Petru Trif nu se aşteaptă nici acum la o participare prea mare din partea orădenilor. Cu toate acestea, avocatul mizează pe calitatea oamenilor care vor lua parte la mitingul „intelectualilor", fiindcă vor fi persoane care au capacitatea „să facă o schimbare“.

De la orele 18.00, un nou protest lângă statuia lui Mihai Viteazul

Organizatorii protestului de luni seară, cel mai mare din seria mitingurilor organizate în ultimele zile la Oradea împotriva guvernării, îi cheamă din nou la revoltă pe orădeni. cetăţenii nemulţumiţi sunt aşteptaţi în număr cât mai mare, în faţa statuii lui Mihai Viteazul din Piaţa Unirii, începând cu orele 18.00.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite