I’Velo anunţă închiderea centrului de închirieri din Oradea
0
Aproape 4.500 de orădeni au pedalat, în doar 100 de zile, alegând să închirieze bicicletele I’Velo pentru a se relaxa, a face mişcare sau pentru a se deplasa dintr-un punct în altul al oraşului. Centrul a pus la dispoziţia locuitorilor 50 de biciclete, şapte zile din şapte.
“Din 2010, când am lansat I’Velo, şi până în prezent putem spune că am reuşit să arătăm că bicicleta nu este doar mijloc de agrement, în week-end, ci chiar mijloc de transport la şi de la serviciu. Vrem să îi încurajăm pe oameni să folosească în continuare cât mai mult bicicleta, să îşi lase maşinile acasă şi să pedaleze pentru sănătatea lor şi a orasului lor” a declarat Corina Vasile, Director Comunicare şi Relaţii Publice Raiffeisen Bank.
Bicicletele I’Velo au putut fi disponibile, atât contra cost, cât si gratuit. Tinerii sub 16 ani si pensionarii au avut posibilitatea de a închiria bicicletele gratuit, pe baza carnetului de elev, respectiv, al talonului de pensie, tarifele de închiriere fiind de 4 lei pentru 1 oră şi 15 lei pentru 24 de ore.
“Pentru primul an, am încurajat locuitorii din Oradea să aleagă bicicleta ca mijloc principal de transport, dar şi ca modalitate distractivă de a face mişcare. Le mulţumim celor peste 4.500 de utilizatori şi îi aşteptăm în număr cât mai mare şi anul viitor, ca să dovedim că suntem parte a oraşelor în care trăim şi sperăm că autorităţile să înţeleagă necesitatea infrastructurii pentru utilizarea bicicletei”, a declarat Raluca Fiser, preşedintele Asociaţiei Green Revolution.
Mai puteti citi:
VIDEO Bicicleta ciudată care nu poate fi furată
Trei studenţi la inginerie din Chile au creat prima bicicletă din lume imposibil de furat. Vehiculul pe două roţi botezat Yerka a fost imaginată după ce unul dintre studenţi a avut două experienţe neplăcute cu hoţii şi în ambele cazuri a rămas fără bicicletă.
Sibiul a pierdut un primar. Bucureştiul a câştigat un biciclist?
Primarul Sibiului a fost ales să fie Preşedintele României. O alegere bună, cred eu. În primul rând pentru că Iohannis a intrat târziu în politică, în 2013. În al doilea rând pentru că este biciclist. Cine nu pedalează nu cunoaşte senzaţia de libertate pe care ţi-o dă bicicleta. Iar românii au nevoie de un Preşedinte care „pedalează”.