Însărcinată în cinci luni, o tânără în vârstă de 32 de ani a fost găsită moartă
0
Tragedie într-o familie din Bihor. În vârstă de 32 de ani şi însărcinată în cinci luni, o tânără din localitatea Cociuba Mare a murit. Deocamdată, condiţiile în care a survenit decesul sunt neclare.
Ramona Petrila era însărcinată în cinci luni. Sâmbătă seara s-a întors de la serviciu, şi pentru că nu se simţea bine, s-a întins pe pat. Membrii familiei au încercat să o trezească şi să o întrebe cum se simte, însă tânăra nu le-a mai răspuns. Au sunat de urgenţă la 112, astfel că la locuinţa femeii au ajuns două echipaje ale Serviciului Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare, care au încercat, aproximativ o oră, să o resusciteze pe tânăra însărcinată. Din păcate, eforturile medicilor au fost în zadar.
Surse medicale susţin că Ramona Petrila s-a plâns în ziua respectivă de anumite dureri, însă nu părea să fie ceva grav. Cauzele decesului vor fi stabilite cu exactitate în urma necropsiei.
Vestea morţii tinerei a căzut ca un trăznet peste cei care o cunoşteau. Prietenii din mediul virtual sunt şocaţi de vestea tragică.
“A plecat dintre noi...Ramona Petrila(David)...Ramo care a lucrat la restaurant la Tinca....nu pot să cred...nu mai am cuvinte...Dumnezeu a avut nevoie de încă un înger...Dumnezeu să te odihnească în pace suflet drag....sincere condoleanţe familiei...!”, a scris unul dintre prieteni.
“Sunt prea şocată , am crezut că e o glumă proastă dar, din păcate, e adevărat. Dumnezeu să o ierte şi să o aşeze de- a dreapta Lui , iar pe întreaga familie să o mângâie şi să le dea putere să depăşească această pierdere,,,,, nu te vom uita niciodată Ramona!!!”, a scris o prietenă.
Va mai recomandam:
Olimpică de nota 10, o studentă la Medicină s-a aruncat de la etajul patru al unui bloc