INEDIT Prima cursă locală cu destinaţie internaţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cursă OTL către Ungaria
Cursă OTL către Ungaria

Un autobuz va face, de luni, legătura între Oradea şi Biharkeresztes. Bihorenii  şi maghiarii de peste graniţă vor putea parcurge distanţa de aproximativ 20 de km, în circa 50 de minute, cu numai 5 lei biletul.

Oradea Transport Local (OTL) introduce , începând de luni, 5 septembrie, prima linie de transport local, cu destinaţie internaţională. Locuitorii oraşului de pe malurile Crişului Repede vor putea lua autobuzul care va circula zilnic în Ungaria, trecând prin Oradea, Sântion, Borş, Artand şi Biharkerestez. Prima cursă va pleca în timpul săptămânii la orele 5.15, iar în weekend, de la orele 07.15. Autobuzele au o capacitate de 40 de persoane şi vor efectua câte trei curse pe zi. Pe autobuz, biletele vor putea fi cumpărate numai în lei şi, deocamdată, nu se vor putea face abonamente. „Foarte mulţi locuitori din Ungaria veneau cu maşina personală în România. Acum vor putea lua autobuzul, chiar din gara Biharkeresztes. Am speranţa că această nouă linie va fi un succes", a spus Csuzi Istvan, directorul OTL, joi, cu ocazia efectuării unei  „curse test". Acesta a spus că principalii călători vizaţi sunt locuitorii din Biharkeresztes, care vor putea veni la Oradea, la marile magazine, fără să trebuiască să folosească maşinile personale. „În Biharkeresztes toate magazinele se închid la orele 16.00, iar Debreţin este prea departe, aşa că le va fi mai avanatajos să ia autobuzul până la Oradea", a spus Csuzi Istvan. Potrivit acestuia, traseul, din Oradea până în Biharkeresztes, are o lungime de circa 21,5 km şi poate fi parcurs, cu autobuzul, în aproximativ 50 de minute. În mod normal, cu o maşină de talie mică, distanţa respectivă poate fi parcursă în cel mult o jumătate de oră.

Citeşte mai multe despre acest subiect, astăzi, în Adevărul de Transilvania.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite