În prima zi din anul 2012 orădenii pot circula gratuit cu tramvaiele și autobuzele OTL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Programul de Revelion al mijloacelor de transport în comun nu se modifică foarte mult, doar că în ultima zi din an atât tramvaiele, cât şi autobuzele se vor retrage mai repede din staţiile capete de linii. În plus, chiar dacă gheretele petru bilete vor fi închise pe 1 ianuairie, se va circula gratuit.

Punctele de vânzare a biletelor vor fi deschise în 31 decembrie 2011 şi 2 ianuarie 2012, în intervalul orar 9-17, iar pe 1 ianuarie vor fi închise. Oricum, pe 1 ianuarie, orădenii nici nu vor avea nevoie de bilet, pentru că şefimea Oradea Transport Local (OTL) a decis ca în prima zi din an toţi orădenii să circule gratuit. Gratuitatea nu se referă totuşi la linia transfrontalieră Oradea - Biharkeresztes.

„Mijloacele de transport în comun vor circula în perioada 31 decembrie 2011 -  2 ianuarie 2012 conform graficelor de zile nelucrătoare, cu specificaţia că în 31 decembrie 2011 acestea se vor retrage din capetele de linii începând cu ora 21.30, iar în 1 ianuarie 2012 vor circula începând cu ora 7. Liniile 19, 20,21,22 şi 23 nu vor circula în 1 ianuarie 2012", explică purtătorul de cuvânt al OTL, Carmen Tocuţ.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite