FOTO-VIDEO Moţii din Câmpeni au protestat la Oradea: "Veniţi cu toţii şi strigaţi tare că România nu e de vânzare!"
0Peste o sută de protestatari din Câmpeni au venit la Oradea pentru a protesta împotriva explorării şi exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică, dar şi faţă de controversatul proiect minier de la Roşia Montană.
În faţa statuii lui Mihai Viteazul din Oradea s-au adunat, duminică seara, aproximativ 200 de protestatari. De această dată, protestul a fost unul mai deosebit, la el fiind prezenţi şi aproximativ 100 de moţi din Câmpeni, în frunte cu interpreta de muzică populară Florica Bradu.
Pe toţi i-au unit aceeaşi nemulţumire, respectiv explorarea şi exploatarea gazelor de şist la Băile Felix şi mineritul cu cianuri de la Roşia Montana.
Moţii au ajuns în faţa statuii lui Mihai Vitezul intonând cântece patriotice. Totodată, au fluturat mai multe steguri tricolore şi pancarte cu mesaje sau cu portretele lui Avram Iancu, Horea, Cloşca şi Crişan.
“Ne exprimăm solidaritatea faţă de problemele voastre. La mulţumim tuturor celor prezenţi la marea adunare din 19 octombrie de la Câmpeni unde am semnat o proclamaţie pe care o cunoaşte întreaga ţară. Într-unul din puncte ne-am revenit la gazele de şist, ceea ce vi se pregăteşte vouă, adică distrugerea naturii. Noi vă îndemnăm să fim uniţi cu toţii împotriva celor care se luptă cu oamenii drepţi, cu oamenii care plătesc taxe şi impozite. Am văzut la Tulca primari alături de oameni, am văzut un domn senator cu lacrimi în ochi atunci când Florica Bradu a cântat un cântec despre moţi. Românii mai mult ca oricând au nevoie să fie uniţi", a spus Dan Borz, unul dintre liderii moţilor.
Duminică după-amiază, moţii din Câmpeni au fost la Tulca unde au luat parte la o dezbatere pe tema gazelor de şist. La Oradea ei au scandat împotriva Guvernului: “Ponta nu uita, România nu-i a ta!”, “Uniţi salvăm România şi Roşia Montana”, "Uniţi salvăm Munţii Apuseni", "Nu corporaţia face legislaţia", "Vrem natură, nu cianură", "Veniţi cu toţii şi strigaţi tare că România nu e de vânzare!", "Ponta şi cu clica lui, trădătorii neamului" sau "Toate partidele fură prin rotaţie"
“Ca interpretă de folclor nu am trădat niciodată spiritul româneasc, spiritul bihorean şi mă identific cu neamul meu prin cântecele mele. Nu-mi pot imagina Ardealul fără Munţii Apuseni. Fac un apel la trezirea conştiinţei de neam, de ţară şi de români. E drept că mai mare valoare decât sănătatea nu există. Niciun dar din lumea asta nu poate să compenseze pierderea sănătăţii. Îmi doresc ca nepoţii şi strănepoţii să trăiască într-o ţară frumoasă. Să ne bucurăm că Dumnezeu ne-a dat o ţară minunată. Şi politicienii, care sunt copiii noştrii, să iubească ţara asta şi să primeze bunăstarea, frumuseţea ţării şi patriotismul”, a afirmat şi Florica Bradu, interpretă de muzică populară.
După aproximativ o oră de proteste, toţi manifestanţii au pornit în marş prin centrul Oradei, pe lângă lozinci au cântat şi cântecul patriotic “Din ţara moţilor noi am venit”
Protestul din Piaţa Unirii a fost organizat de Grupul de Acţiune pentru Roşia Montană şi Împotriva Gazelor de Şist Bihor (GARM Bihor).
Mai puteti citi: