Dosarul Angiograful. Procurorii DNA Oradea verifică achiziţia aparatului medical plătit cu fonduri europene
0Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Oradea au început urmărire "in rem" a modului în care a fost achiziţionat angiograful Spitalului Judeţean din Oradea. Aparatul a fost cumpărat printr-un proiect transfrontalier, dar sunt suspiciuni că ar conţine componenterecondiţionate.
Angiograful spitalului Judeţean din Oradea, achiziţionat, printr-un proiect transfrontalier, face obiectul unui dosar investigat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Oradea. Anchetatorii au solicitat documente privind achiziţia angiografului de la Spitalul Judeţean, Primăria Oradea şi agenţii economici implicaţi în procedura de cumpărare a acestuia.
Scandalul angiografului din Oradea a izbucnit în urmă cu un an când inspectorii Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) au efectuat un control, ca urmare a unor fotografii ce arătau că aparatul ar conţine componente reciclate.
În fotografii, pe cutii se putea vedea nota „Refurbish“, adică „Recondiţionat“, lucru ce contravine normelor de acordare a banilor europeni în cadrul proiectelor HURO (Program de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România).
Ancheta demarată de către procurorii DNA Oradea ne-a fost confirmată şi de către medicul Gheorghe Carp, managerul Spitalului Judeţean, cel care, potrivit unor surse, ar fi principalul vizat.
“Poate să deschidă oricine, orice. Noi nu avem nimic de ascuns. Vom pune la dispoziţia procurorilor toate actele care ne-au fost cerute. Achiziţia nu am făcut-o eu pentru că nu sunt specialist. Au fost doctori care au hotărât ce şi cum să se cumpere. Cei de la ministerul Sănătăţii, care au un service de aparatură medicală care atestă dacă aparatul este nou sau vechi, au avizat toate actele. Eu nu am cum să hotărăsc dacă e nou sau vechi”, a afirmat medicul Gheorghe Carp, manager al Spitalului Judeţean şi la vremea achiziţionării aparatului.
Dacă ar fi cineva care să-şi reproşeze ceva în această neînţelegere, în opinia doctorului Carp, ar fi furnizorul.
“Nu am ce să-mi reproşez şi nici nu vreau să-mi reproşez. Cei care au furnizat dacă au ceva să-şi reproşeze îşi pot reproşa, nu noi care habar nu avem. Şi la Primăriei, cei care şi-au dat girul au fost medici din cadrul comisiei”, a mai spus dr. Carp.
Anul trecut, în urma unei solicitări transmise firmei Phillips din Olanda, cea care a furnizat aparatul, s-a confirmat că aparatura trimisă la Oradea conţine componente reciclate.
„Sistemul cuprinde un număr limitat de componente mecanice reciclate, fapt ce este în concordanţă cu programul de protecţie a mediului al firmei Phillips. Toate componentele esenţiale electronice, generatoare de putere, sisteme computerizate sunt din materiale noi. Sistemul a fost asamblat în fabrică, iar sub această formă nu a fost livrat în altă parte“, se arată în răspunsul transmis de compania Phillips.
„Phillips vinde sistemul la un preţ mai mic, faţă de un sistem identic Phillips nou“, mai spun reprezentanţii companiei olandeze.
Spitalul Judeţean din Oradea a achiziţionat angiograful cu componente reciclate cu aproximativ 700.000 de euro, în condiţiile în care, în 2008, acelaşi spital cumpăra un aparat similar cu 1,2 milioane de euro.
UE nu accordă finanţare pentru produse reciclate
Specialiştii Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Oradea pentru Graniţa România-Ungaria (BRECO) susţin că manualul aplicantului pentru fonduri europene spune clar că nu se finanţează produse reciclate.
„Proiectul nu ar fi fost eligibil şi nici nu s-a cerut finanţare pentru produse reciclate. În procedura programului este stipulat faptul că nu se pot face achiziţii second-hand. “, a declarat Livia Banu, directorul BRECO.
Dacă se dovedeşte că s-au achiziţionat produse care nu corespund cerinţelor UE, Primăria Oradea riscă să piardă finanţarea de 2 milioane de euro, urmând ca banii să fie achitaţi din fonduri proprii.
Probleme şi cu autorizaţia
Nici autorizarea aparaturii de către Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) nu s-a făcut pentru componente reciclate, ci doar pentru echipamente noi. CNCAN-ul autorizează atât componente noi, cât şi componente reciclate, important este ca documentaţia pe care ei o primesc să arate clar despre ce componente este vorba.
În cazul aparaturii din cadrul spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, documentaţia care a ajuns pe masa specialiştilor de la CNCAN a arătat că este vorba doar despre componente noi, şi nicidecum că aparatul ar cuprinde şi sisteme reciclate, aşa cum de altfel firma care a livrat aparatura a confirmat.
În urma controlului inspectorilor CNCAN de anul trecut, activitatea angiografului a fost suspendată mai multe zile, fiind pus sigiliul pe aparat. Aparatul a fost repornit după un nou control al inspectorilor, care la data respectivă au cerut conducerii unităţii medicale să-şi rezolve toată documentaţia necesară până la un anumit termen.
Mai puteti citi: