Cum arată cea mai nouă pârtie de schi din Bihor. Are peste 1.200 de metri şi instalaţie de telescaun FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pârtia Bradul din staţiunea Stâna de Vale are 1233 metri şi a fost deschisă duminică

O nouă pârtie de schi a fost inaugurată în staţiunea Stâna de Vale, din judeţul Bihor, pârtia având o lungime de peste 1.200 metri şi instalaţie de telescaun.

Noua pârtie se numeşte Bradul, are 1.233 de metri şi dificultate medie, cu două bucle generoase şi o joncţiune cu celelalte două pârtii de dificultate uşoară, Cerbul (585 de metri) şi Renul (730 de metri). 

Totodată, pârtia este dotată cu instalaţie nouă de telescaun, cu peste 340 de locuri, pe care o urcare costă 10 lei pentru adulţi, iar un abonament costă 200 lei/zi. Pentru că nu are iluminat nocturn, pârtia este deschisă, zilnic, până la ora 17.00.

Coborârea pe pârtie se face de la o altitudine de 1.300 metri, iar pentru cei mai puţin experimentaţi, la mijlocul pârtiei a fost amenajată o staţie intermediară, unde aceştia pot coborî din telescaun.

Noua pârtie, care este în curs de omologare, se află în cadrul parcului de aventuri Happy Land Adventure Park, la fel ca şi pârtiile Cerbul respectiv Renul, plus o pârtie de săniuş dotată cu bandă şi tubing.

Pentru a putea asigura o intervenţie rapidă la eventualele accidente, salvamontiştii bihoreni au suplimentat dotările în Stâna de Vale.

Pârtia Bradul din staţiunea Stâna de Vale are 1233 metri şi a fost inaugurată duminică

Coborârea pe pârtie se face de la o altitudine de 1300 metri

Pârtia şi instalaţia de telescaun este supravegheată video, iar camerele de supraveghere pot fi urmărite live, pe internet, turiştii având astfel posibilitatea de a vedea ce se întâmplă în staţiune, condiţiile meteo, imagini cu starea pârtiilor şi stratul de zapada, dar şi tarifele practicate pe pârtie.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

După două zile de pauză, pârtiile celui mai spectaculos domeniu schiabil au fost redeschise | FOTO

Vremea rea închide pârtiile de la Cota 2000 din Sinaia. Gondola nu poate porni din cauza chiciurei 

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite