Noi detalii despre băiatul de 8 ani care a murit la înot. Avea probleme cu inima, dar medicii l-au declarat apt medical
0Un băiețel de 8 ani a murit luni după-amiază în timp ce participa la un curs de înot organizat de un instructor privat într-un bazin al Primăriei Ștei, județul Bihor.

Ancheta morții băiatului de 8 ani care a murit luni în timpul cursurilor de înot de la bazinul Primăriei Ștei scoate noi elemente la iveală.
Medicii legiști au descoperit că băiețelul avea probleme cu inima, deși pe adeverința pe care părinții au prezentat-o la cursul de înot medicii de familie au scris că este apt din punct de vedere medical.
În momentul tragediei, copilul se aflau în piscină, alături de instructorul de înot.
„A străbătut în jur de trei sferturi, aici s-a întâmplat toată tragedia. Aici copilul a început să se panicheze, s-a apucat de separatorul de culoare, eu eram aici la doi metri”, a povestit Claudiu Pirtea, instructorul de înot, potrivit antena3.ro.
Băiatul s-a speriat şi mai tare şi a început să ţipe.
„M-am întors rapid, în două lungimi de braţe am scos copilul din apă. Când l-am luat în braţe, am încercat să-l calmez, m-am întors şi l-am dat părintelui, l-a luat în braţe, ultimele cuvinte au fost: "Tati, tati!", mai spune antrenorul.
Văzând că băiatul a leşinat, antrenorul a ieşit repede din piscină şi a sărit în ajutor.
„Am început manevrele de resuscitare, am şi calificare de salvamar. Totul a fost contracronometru, consider că mi-am făcut toate atribuţiile”, a precizazt instructorul de înot.
Părinţii băiatului mort susţin că a mai avut un episod asemănător în trecut, însă nu atât de grav.
„Am fost la control cu el după, că ne-am gândit să nu aibă probleme la cap, dar nu i-a găsit nimic la creier. A zis că poate să se pronunţe, dar la muşchiul inimii se pare ceva suspect”, a declarat reporterilor mama copilului mort.
Antrenorul de înot a atras atenția asupra ușurinței cu care, medicii de familie eliberează adeverințe pentru practicarea unui sport.
Polițiștii din Ștei au început cercetările pentru ucidere din culpă. Cauza exactă a decesului va fi stabilită în urma necropsiei.
„Polițiștii din Ștei continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor producerii tragicului eveniment", a adăugat purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Bihor.