Trucuri care te ajută să scapi de chinul pantofilor incomozi
0Nu de puţine ori ne-am cumpărat încălţăminte care părea comodă când am probat-o, dar atunci când am încercat să o purtăm ne-am ales cu bătături, băşici şi răni. Există câteva trucuri simple care ajută ca încălţămintea să devină comodă.
Majoritatea persoanelor se confruntă cu dureri provocate de pantofii pe care îi adoră, dar care nu sunt îndeajuns de confortabili.
Uneori este greu să identifici cauza problemei, deoarece prima dată când îi încalţi nu te deranjează în niciun fel.
Tocmai de aceea este important să cunoşti câteva trucuri pentru a modela pantofii pe picioarele tale, chiar dacă este nevoie să le schimbi mărimea sau forma.
Una dintre metodele clasice este cea cu spirt. Potrivit specialiştilor, încălţămintea de piele se masează cu spirt şi astfel pielea se lasă, devine mai elastică şi mai puţin incomodă. Puteţi înmuia o cârpă sau o şosetă în spirt, pe care o indroduceţi apoi în pantofi sau ghete şi o lăsaţi aşa câteva ore.
Un alt truc este cel în care se folosesc cartofi. Aceştia se curăţă şi se aşază în încălţăminte. Se lasă peste noapte, iar amidonul ajută pielea să se lase.
De asemenea, căldura emisă de uscătorul de păr înmoaie pantofii, mulându-i mai bine pe picioarele tale. Pune-ţi o pereche nouă de şosete groase în picioare, încalţă-te, apoi porneşte uscătorul şi lasă-l să-şi facă treaba timp de cinci sau zece minute.
Metoda şosetele ude sau a celor groase funcţionează şi ea. Dacă aveţi încălţăminte care vă strânge, luaţi în picioare şosete groase, încălţaţi-vă şi mergeţi prin casă. Repetaţi acţiunea câteva zile la rând şi pielea se va lăsa.
La fel de bine funcţionează şi soşetele umede. Luaţi şosete umede în picioare, încălţaţi-vă şi faceţi tot aşa ture prin casă până când simţiţi că pantofii sunt comozi.