Regizorul Tudor Giurgiu la Iaşi: „Mi-e ruşine că în patru ani nu am mai făcut niciun film“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Invitat miercuri seară la proiecţia peliculei „Legături bolnăvicioase“ în cadrul Festudis, Tudor Giurgiu a fost asaltat cu întrebări de studenţii ieşeni. Sala Cinematografului Victoria a fost arhiplină.

„Am venit fiindcă e moca şi sunt curioasă“, au spus foarte mulţi dintre studenţii care au ocupat toate locurile din Cinematograful Victoria, miercuri seară, când a fost proiectat filmul „Legături bolnăvicioase“. Sute de studenţi au venit la cinema pentru a urmări filmul, iar la final au rămas pentru a-şi adresa întrebări realizatorului.



Cozile la popcorn au fost uriaşe, iar replicile picante din film i-au făcut pe tineri să râdă cu lacrimi.

image
image

Şi secvenţele în care au apărut Puya, ca şofer de taxi, şi Mihaela Rădulescu, o femeie cu bani şi cu amant tânăr, tinerii şi-au exprimat încântarea cu fluierături şi exclamaţii.

Citeşte şi:

FEstudIS începe cu parade pe străzi şi muzică

Şapte Ligi s-au retras de la FEstudIS


La finalul filmului au urmat întrebările, unele mai comice, altele mai serioase. „Am văzut că i-aţi dedicat filmul bunicii dvs. Ce legătură are bunica cu pelicula?“ a întrebat o studentă. „Nu, bunica mea nu e lesbiană“, a răspuns amuzat Tudor Giurgiu.

Regizorul a promis că în doi ani va realiza un nou film, dar că nu este încă decis asupra scenariului pe care îl va alege.

Video-Tudor Giurgiu despre următorul său film

„Mă gândesc să fac o comedie inspirată dintr-un fapt real, care s-a întâmplat acum mulţi ani la uzinele Aro din Câmpulung. Fabrica era în faliment, trebuia vândută şi muncitorii au găsit o idee nebună pentru a salva uzina: să doneze spermă pentru o bancă de spermă din Timişoara.

Al doilea proiect este mai complicat. este o dramă, la fel inspirată dintr-un fapt real. Este o poveste legată de justiţie, de România, de corupţie, de sinucideri, lucruri mai tari“, a spus Tudor Giurgiu.

Evenimentul a făcut parte din programul Festudis, iar la proiecţie a fost prezent şi regizorul peliculei, Tudor Giurgiu.

Dacă ştiam că sunteţi atât de mulţi nu mai veneam la Iaşi. Mi-e ruşine că în patru ani nu am mai făcut niciun film. Vă promit că în următorii doi ani voi veni cu un film nou“, a spus înainte de proiecţie Tudor Giurgiu.

Video-Tudor Giurgiu despre cea mai dificilă scenă din film

Organizatorii „Serilor filmului românesc“ din cadrul Festudis promit că joi seară la proiecţia filmului „Eu când vreau să fluier, fluier“ va veni la Iaşi regizorul Florin Şerban, pentru ca vineri seară studenţii să-l poată întâlni pe Igor Cobileanski, realizatorul filmului „Tache“.

Filmele vor rula joi şi vineri de la ora 19.00 la cinema Victoria, iar intrarea va fi liberă.

Programul Festudis din următoarele zile:


Joi, 13 mai


-ora 18:00 - 20:00 – Umor caritabil – Sala Gaudeamus – Casa de Cultură a Studenţilor

- ora 18:00 - 20:00 – Serile Clubului „Richard Oschanitzky” – Studioul Muzical – Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi

- ora 19:00 – Serile filmului românesc la Iasi – Cinema Victoria - "Eu cand vreau sa fluier, fluier" – invitat special regizorul Florin Serban.

- ora 20:00 – Concert rock – Parcare Casa Studenţilor

- ora 22:00 – Medieval body painting – Sala Foaier – Casa de Cultură a Studenţilor

Vineri, 14 mai

- ora 8:00-16:00 Doneaza pentru viata! Sala Foaier şi Sala Conferinţe

- ora 10:00 - 12:00 – Sport Show – Expoziţie de echipament sportiv – Parcul Copou

- ora 11:00 - 18:00 – Go Medieval – Spaţiul verde dintre căminele T2 – T3 – Tudor Vladimirescu

- ora 12:00 – 16:00 – Rapel de pe Facultatea de Chimie/Sport

- ora 13:00 -18:00 Roma and friends Village – Parcul Voievozilor

- ora 14:00 – „Mens sana in corpore sano” – Baza antrenament Jandarmeria Română – Filiala Iaşi

- ora 16:00 - 18:00 – Sport Show – Expoziţie de echipament sportiv – Parcul Copou

- ora 17:00 - 20:00 – Rolul Iaşiului în relaţiile dintre Republica Moldova şi România – Sala Conferinţe – Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite