Racla cu sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva, scoasă mai devreme din Catedrala Mitropolitană din Iaşi
0Racla cu sfintele moaşte va fi depusă vineri, 8 octombrie, în baldachinul special amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi, unde va rămâne timp de o săptămână.
Racla cu sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva va fi scoasă vineri, 8 octombrie, din Catedrala Mitropolitană din Iaşi în cadrul unei procesiuni şi va fi depusă în curtea lăcaşului de cult, într-un baldachin special amenajat.
Racla va rămâne în curtea catedralei ieşene până pe 15 octombrie, au anunţat reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Alături de racla cu sfintele moaşte ale Ocrotitoarei Moldovei va fi şi racla cu sfintele moaşte ale Sfântului Gheorghe Pelerinul, cel a cărui canonizare a fost proclamată în 2018.
În contextul pandemiei de coronavirus, au fost anunţate o serie de măsuri de protecţie sanitară. Astfel, va exista un culoar unic de acces către sfintele moaşte, pe unde pelerinii vor intra unul câte unul, la distanţă unul de celălalt.
„După ce vor trece de baldachinul în care se află sfintele moaşte, printr-un culoar separat, pelerinii vor fi îndrumaţi către ieşirea din zona Ansamblului Mitropolitan. Credincioşii vor purta mască protectoare, iar cei care nu au una li se va oferi o mască de către voluntari”, anunţă reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
De-a lungul traseului pelerinilor vor exista dozatoare automate cu dezinfectant pentru mâini.
„Slujbele obişnuite din aceste zile se desfăşoară nu în Catedrală, ci în aer liber, într-o zonă special amenajată. În curtea Catedralei Mitropolitane se vor lua măsuri pentru a se evita staţionarea şi orice fel de aglomerări de persoane”, se arată într-un comunicat de presă.
Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au anunţat şi cum se va desfăşura slujba Sfintei Liturghii din data de 14 octombrie, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva.
„În data de 14 octombrie, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu ora 9.30, pe un podium amplasat pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane.
În zonă vor fi amenajate culoare de acces pentru cei care vor dori să participe la slujbă şi care, în număr restrâns, vor putea să intre în spaţii delimitate – astfel încât să nu se creeze grupuri mari de persoane şi să se poată păstra distanţa recomandată de autorităţi. Slujba va putea fi urmărită şi de la distanţă pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate în această zonă”, mai arată sursa citată.