Performerii din industria IT au fost premiaţi la Iaşi. Ce profesionişti au urcat pe podium

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premiile PIN 2017 Foto Dan Zaharia
Premiile PIN 2017 Foto Dan Zaharia

Zece premii au fost oferite în cadrul celei de a doua ediţii a Premiilor Regionale ale Industriei IT&Outsourcing, care a avut loc la Iaşi, pe 30 martie. Compania anului la PIN 2017 a fost desemnată Gemini CAD Systems, o firmă IT înfiinţată în Iaşi, în 2004, de doi antreprenori locali, care acum exportă servicii în întreaga lume.

Companiile şi oamenii care au avut un impact semnificativ în industria ITO din Regiunea de Nord-Est, dar şi din întreaga ţară, au urcat pe scenă la Premiile Regionale ale Industriei de IT&Outsourcing. „Evenimentul se adresează companiilor de profil, mediului universitar specific, asociaţiilor studenţeşti, firmelor de servicii conexe precum training, recutare, cursuri de limbi străine, dar şi organizaţiilor neguvernamentale relevante. În cadrul galei PIN 2017, invitat special a fost ambasadorul Indiei, Dr. Ramesh Chandra“, a anunţat Dan Zaharia, consultant Extind, organizatorul PIN 2017.

Astfel, un juriu format din 15 membri a stabilit cei zece câştigători.

1. Cea mai buna amenajare de birouri – UniCredit Business Integrated Solutions. Compania a amenajat un spaţiu de 7.800 de metri pătraţi pentru aproximativ 600 de angajaţi. Punctul de lucru din Iaşi al UniCredit Business Integrated Solutions a fost amenajat urmărind conceptul „Smart Working”, orientat către implementarea unei noi viziuni de organizare a spaţiului, care să favorizeze o şi mai mare armonizare între activităţile individuale, nevoia de interacţiune socială şi viaţa de zi cu zi.

2. Antreprenoriat in IT – Homepod, un sistem smart pentru a construi o casă smart într-un smart city.

3. Compania de IT a anului – Gemini CAD Systems, o companie care distribuie în 37 de ţări produse proprii software şi hardware dedicate industriilor apparel/fashion, automotive şi aerospaţial. Gemini CAD Systems este o companie IT înfiinţată în Iaşi, în 2004, de doi antreprenori locali, Traian Luca şi Mihai Mitrică.

4. Compania de Outsourcing a anului – SCC România.

5. Conferinta de specialitate – Codecamp- Cea mai mare conferinţă IT din regiune, cu aproximativ 2000 de participanţi la fiecare ediţie, de două ori în fiecare an.

6. Iniţiativa CSR – 8 hours overtime for a good cause. Este o seară de lucru în cadrul căreia profesionişti din diverse domenii (marketing, sales, design, IT) lucrează pentru cauzele unor organizaţii locale.

7. Proiect academic – FII Practic (ASII).

8. Managerul anului – Daniel Isepciuc (Ness).

9. Premiul pentru întreaga activitate – Lenuţa Alboaie -Facultatea de Informatică din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza“.

10. Premiul special al juriului – Florentina Vasiliu (Conduent).

Citeşte şi:

Industria care produce anual în Iaşi câte o „fabrică fără fum“. Care sunt punctele forte şi pericolele din acest domeniu

Aeroportul din România care a ajuns de la 73.000 de pasageri anual la 76.000 de clienţi într-o singură lună. Este a doua cea mai importantă creştere din Europa



 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite