Părerile specialiştilor despre recolta de grâu de anul acesta. Avem pâinea asigurată?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Ionuţ Rusu, fermier
FOTO Ionuţ Rusu, fermier

Schimbarea bruscă a vremii şi valul de caniculă din perioada următoare nu pot afecta culturile actuale de grâu, rapiţă sau orz, spun specialiştii. În schimb, condiţiile meteo improprii pot fi dăunătoare pentru culturile de porumb care sunt în dezvoltare.

Anul acesta pâinea este asigurată. Recolta de grâu arată promiţător până în acest moment, iar cantităţile de precipitaţii din ultima perioadă au sporit producţia. Totuşi, fermierii nu sunt bucuroşi, întrucât încasările nu sunt foarte mari, preţul grâului a crescut, dar la fel şi costurile de producţie. 

Ionuţ Rusu, un fermier din comuna Bivolari are nu mai puţin de 800 de hectare de teren arabil în cadrul fermei şi mai bine de 100 de hectare sunt cultivate cu grâu. Anul trecut, din cauza secetei nu a reuşit să înregistreze mai mult de trei tone de grâu la hectar, dar anul acesta se aşteaptă să recolteze 6-7 tone la hectar. 

„Anul acesta ne aşteptăm la creşteri de producţie faţă de anul trecut. Anul trecut, am suferit foarte mult din lipsa apei, a fost o secetă cum nu am mai întâlnit de foarte mulţi ani. Cel puţin eu nu am văzut niciodată. Ne aşteptăm la producţii cel puţin duble”, explică fermierul ieşean pentru telem.ro. 

„Am întârziat recoltarea din cauza precipitaţiilor”

Ploile abundente au întârziat cu mult perioada de recoltare a cerealelor, cel puţin în cazul grâului, care a fost lăsat la urmă fiind în continuare ud.

„Am întârziat puţin campania de recoltare din cauza precipitaţiilor, dar estimăm că la începutul săptămânii viitoare să intrăm cu combinele de recoltat şi să reuşim să recoltăm grâul. Intrăm cu combinele în grâu, recoltăm toate parcelele pe care le avem, în funcţie de vreme trebuie să avem cantităţi de precipitaţii scăzute ca să reuşim să le recoltăm”, spune Diana Elena Rusu, fermier. 

Grâul recoltat de Ionuţ şi soţia lui merge către firmele din ţară, dar profitul nu o să fie pe măsura aşteptărilor pentru că au crescut preţurile la motorină, îngrăşăminte şi tratamentele pe care le aplică culturii. Aceste creşteri accentuate pot duce în viitorul apropiat şi la o creştere a preţului de comercializare a produselor de panificaţie.

Schimbarea bruscă a vremii şi valul de caniculă din perioada următoare nu pot afecta culturile actuale de grâu, rapiţă sau orz, spun specialiştii. În schimb, condiţiile meteo improprii pot fi dăunătoare pentru culturile de porumb care sunt în dezvoltare.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Ambarcaţiunea care a intrat în caiacul în care se aflau patru sportivi, condusă de către un fost poliţist de frontieră VIDEO

Criză fără sfârşit în Bulgaria. Cum a aruncat în aer scena politică cântăreţul Slavi Trifonov

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite