Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat
0Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Iași, în vagoanele trenului se aflau 52 de pasageri – 20 de adulți și 32 de copii – care s-au autoevacuat în siguranță imediat după declanșarea incendiului. Nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, conform informațiilor transmise de autorități.
„La intrarea în orașul Pașcani, în dreptul staţiei Lukoil, a luat foc o locomotivă de tren (tren Interregio de pe ruta Iasi- Suceava) ce se afla în deplasare (se apropia de gara Pașcani). Din vagoane s-au autoevacuat 20 de adulți și 32 de copii. La locul solicitării am trimis 2 echipaje SAJ B2 substația Pașcani și EPA Pașcani”, a precizat dr. Diana Cimpoeșu, coordonatoarea UPU-SMURD Iași pentru Club Feroviar.
În jurul orei 12:00, pompierii au reușit să stingă flăcările, care afectaseră doar locomotiva trenului, fără a se extinde la vagoane sau alte componente feroviare.
Cauza exactă a incendiului urmează să fie stabilită.