Nesimţire crasă la vârful Primăriei Iaşi: şefii tac mâlc în legătură cu autobuzele luate printr-o licitaţie cu cântec
0Oficialii municipalităţii şi cei ai RATP au decis că nu vor prezenta primele zece autobuze careau aer condiţionat doar pentru şofer până la sfârşitul lunii, când vor fi aduse şi celelalte 10.
Maşinile care trebuiau să aibă aer condiţionat, dar care beneficiază de această facilitate doar pentru şoferi, stau în garajul din Tudor Vladimirescu de câteva zile. Acestea sunt ţinute departe de ochii presei, iar scuzele reprezentanţilor municipalităţii sunt de-a dreptul penibile: fie şefii RATP sunt în concediu, fie nu sunt aduse toate maşinile la Iaşi.
"Nu puteţi vedea autobuzele deocamdată, trebuie să ajungă toate autobuzele cumpărate prin această licitaţie", a spus Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei. Mai mult, viceprimarul Marius Dangă, care are în subordine RATP, a transmis prin purtătorul de cuvânt al municiplităţii că nu are nimic de spus în legătură cu activitatea sa.
"Cadou " amar pentru ieşeni. Autobuze second-hand cu aer condiţionat abia la începutul toamnei
Află AICI cum au minţit reprezentanţii Primăriei în legătură cu licitaţia prin care au fost cumpărate 20 de autobuze second-hand cu un preţ mai mare decât cel practicat pe piaţă de la o firmă fără angajaţi şi cu cifră de afaceri de râsul lumii. Licitaţia pare una cu dedicaţie pentru un apropiat al şefilor din Primăria Iaşi, Vasile Puşcaşu, directorul UNISTIL, societate care deţine mai multe trasee în oraş.
Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a vedea cele mai noi informaţii din Capitala Moldovei!