Judecătoare condamnată la închisoare şi exclusă din magistratură pentru că cerea bani de la avocaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Judecătoarea Angela Ungureanu (dreapta)
Judecătoarea Angela Ungureanu (dreapta)

Judecătoarea Angela Ungureanu, de la secţia civilă a Judecătoriei Iaşi, a fost condamnată definitiv şi irevocabil de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ieri, 16 noiembrie, la un an de închisoare cu suspendare pentru corupţie.

Scandalurile din justiţia ieşeană se ţin lanţ. La doar câteva zile după ce Georgeta Buliga, fost preşedinte al Curţii de Apel Iaşi, a ispăşit condamnarea la închisoare pentru luare de mită, un alt magistrat se loveşte de rigorile legii.

Angela Ungureanu, judecător de la secţia Civilă a Judecătoriei Iaşi, a fost condamnată definitiv şi irevocabil la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru corupţie. Pedeapsa de un an de închisoare cu suspendare a fost confirmată prin respingerea recursului.

Ungureanu a fost găsită vinovată că s-a folosit de influenţa funcţiei pentru a pretinde şi primi bani de la opt avocaţi. În perioada noiembrie 2009 - ianurie 2011, Angela Ungureanu a primit de la cei opt avocaţi sume totale de 2.250 de euro, 600 de dolari şi 4.600 de lei. Şase dintre creditori avuseseră procese judecate de Ungureanu.

Potrivit legii, un judecător care este condamnat definitiv şi irevocabil este exclus din sistem. Consiliul Suprem al Magistraturii urmează să discute cazul Ungureanu într-o şedinţă care va avea loc în cursul săptămânii viitoare.

Citește și:

Verdictul în dosarul judecătoarei care împrumuta bani de la avocaţi, amânat

Judecată pentru că a împrumutat bani

Avocaţii agasaţi de o judecătoare ca să-i împrumute bani (Interceptări)

Rămâi pe iasi.adevarul.ro pentru a afla cele mai noi informaţii din judeţ!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite