Job exotic pentru studenţii medicinişti: bursă de 150.000 de lei pentru studierea efectelor consumului moderat de bere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficialii Centrului de Studii pentru Bere, Sănătate şi Nutriţie finanţează două burse, în valoare de 150.000 de lei, a căror scop este reliefarea efectelor consumului moderat de bere.

Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie este un proiect început în 2011, prin care mai mulţi medici români, specialişti în domeniul nutriţiei şi igienei alimentare, îşi propun să descopere beneficiile berii.

Oficialii centrului insistă să scoată în evidenţă faptul că cercetarea are în vedere doar efectele consumului moderat de bere. Conform studiilor făcute de instituţii de cercetare similare din lume, berea poate fi benefică pentru organismul uman doar dacă este consumată zilnic în cantităţi nu mai mari de 660 de mililitri pentru bărbaţi şi 330 de mililitri pentru femei.

Coordonatorii centrului desfăşoară acum o campanie de informare în centrele de învăţământ medical din Iaşi, Cluj şi Galaţi, privitoare la acordarea a două burse de cercetare, în valoare de 150.000 de lei, pentru studenţi medicinişti aflaţi cel puţin în anul IV de studiu, masteranzi, doctoranzi sau post-doctoranzi.

Candidaţii selectaţi pentru acordarea bursei nu trebuie să se întindă cu studiul pe o durată mai mare de un an. 15% din finanţare va ajunge la departamentului universitar, instituţia de învăţământ superior sau centrul de cercetare unde aplicantul îşi va desfăşura activitatea, ca şi subvenţie pentru achiziţionarea de materiale necesare cercetării. Dosarele de candidatură trebuie depuse în perioada 1 noiembrie 2013 - 31 ianuarie 2014, iar numele câştigătorilor vor fi anunţate în martie 2014. Condiţiile detaliate pentru înscriere pot fi consultate pe site-ul centrului.

Este al treilea ciclu de burse finanţate în acest domeniu, iar mediatizarea oportunităţii vine la puţin timp după lansarea primului studiu de cercetare românesc din domeniu, realizat de către Monica Diana Bercea din Iaşi, câştigătoarea primei ediţii a burselor. Studiul a avut ca subiecţi 29 de bărbaţi investigaţi prin RMN după ce au consumat bere moderat. A reieşit că emoţiile trăite de aceştia sunt preponderent pozitive şi că li s-a dublat capacitatea de atenţie şi de memorare. 

Pe aceeaşi temă:

6 motive pentru a include berea în dieta ta zilnică

Ce conţine, de fapt, berea cu diverse arome de fructe

Berea, benefică în profilaxia bolii Parkinson

Studiu: bărbaţii au nevoie să iasă cu prietenii la bere de două ori pe săptămână pentru a fi fericiţi

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite