Client fidel al spitalului: un ieşean a ajuns de 13 ori la Urgenţe după ce a consumat etnobotanice
0Un tânăr de 27 de ani din Iaşi a avut în ultima jumătate de an 13 internări la secţia exterioară a Spitalului „Sfântul Spiridon" după ce s-a intoxicat cu produse halucinogene.
Numai în ultimele 24 de ore, tânărul a avut de două ori nevoie de ajutorul medicilor. Acesta este client fidel al Unităţii de Primire Urgenţe din Copou, în ultimele 6 luni având 13 internări pentru aceeaşi problemă: consumul de droguri de sinteză.
„Este un pacient pe care-l cunoaştem destul de bine pentru că în ultima jumătate de an a ajuns de 13 ori la noi, ultimele două internări având loc aseară la ora 21.00 şi în această dimineaţă la ora 06.00. pacientul era extreme de agitat şi de agresiv, avea tulburări cardiace şi respiratorii", spune doctorul Tudor Ciuhodaru, medic de urgenţă la secţia Copou a Spitalului „Sfântul Spiridon" Iaşi.
După ce a primit îngrijiri de specialitate, tânărul a fost externat.