Alexia, tânăra cu mâinile replantate, mărturii emoţionante. Cum se simte la câteva luni după operaţie

0
Publicat:

Alexia Tudose, tânăra care a fost implicată într-un grav accident rutier la finalul anului 2022, a făcut mărturii emoţionante la câteva luni după operaţia salvatoare.

Alexia şi dr. Sidonia Susanu SURSĂ Facebook Sidonia Susanu
Alexia şi dr. Sidonia Susanu SURSĂ Facebook Sidonia Susanu

Accidentul a avut loc în Paşcani, în timp ce Alexia împreună cu fratele ei, Eric, se deplasau la un spectacol de dans, la Bucureşti. În urma accidentului, fata a rămas fără un braţ, în timp ce al doilea a fost strivit. Chiar fratele ei a fost eroul în acel moment. Acesta a reuşit să recupereze braţul amputat şi să o ducă pe Alexia la salvare.

Gestul care i-a salvat viaţa Alexiei

Eric, fratele tinerei, a povestit despre clipele de groază prin care au trecut.

,,Mergeam spre Bucureşti la un spectacol la care am fost şi noi chemaţi şi s-a întâmplat incidentul acesta. Îi mulţumesc lui Dumnezeu şi lui Silviu, care se afla în stânga mea şi care a fost şi el foarte grav lovit la cap. El cred că m-a salvat şi după eu am reuşit să o salvez pe sora mea", a povestit Eric.

,,A fost o decizie de o fracţiune de secundă"

Medicul Sidonia Susanu, care a coordonat echipa ce a reuşit operaţia miraculoasă, a povestit despre ce s-a întâmplat în acea zi şi despre mobilizarea pe care au făcut-o cadrele medicale de la Spitalul de Copii din Iaşi.

 „Fusese după o zi în care deja mai avusesem o fetiță venită după un accident cu strivire a membrului inferior stâng și nu ne-am așteptat ca în seara următoare să fim anunțați că s-a activat codul roșu cu victime multiple, copii. Inițial ni s-a spus că sunt mult mai mulți copii. La nivelul spitalului ne-am organizat foarte repede ca să putem primi un număr necunoscut de pacienți grav răniți. Medicul care era de gardă mi-a transmis despre Alexia că are o mână strivită și o mână amputată, moment în care am spus că mâna strivită o vom amputa și o vom remplanta pe cea care este detașată complet pentru că aceasta părea mai puțin lezată. A fost o decizie de o fracțiune de secundă. În momentul în care i-am văzut membrele, mâna dreaptă avea două structuri nervoase principale, dar masele musculare erau foarte puternic strivite. Dar, pentru că șansa de recuperare depinde de integritatea structurilor nervoase, practic, șanse mai mari avea, în ciuda strivirilor masive, membrul superior drept. M-am gândit: Doamne, cum să-i amputez copilului o mână care are doi din trei nervi principali. Și am spus cu Dumnezeu înainte, eu încerc să i le pun pe amândouă”, a precizat dr. Sidonia Susanu.

Alexia, optimistă în continuare

Chiar dacă a trecut prin momente foarte dificile, iar perioada de recuperare este una lungă şi dificilă, Alexia a rămas în continuare foarte optimistă. Tânăra are încredere în echipa medicală din Iaşi şi este recunoscătoare că a primit şansa de a trăi o viaţă normală.

,,Când eram în spital nu puteam să văd altă cale, de ce ar trebui să mă simt negativ dacă eu sunt bine şi sunt acum pe picioarele mele?", a spus Alexia.

Tânăra a făcut un gest extrem de emoţionant, în urmă cu aproximativ o săptămână. Acesta i-a oferit medicul Sidonia Susanu un certificat de ,,renaştere". La sec'iunea părinţi, figurau numele medicului salvator şi a soţului acesteia. Totodată, la naşi erau trecute cadrele medicale care au fost implicate în salvarea Alexiei.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite